Potrivit unor surse, doi bărbați, unul de 21 de ani și celălalt în vârstă de 40, au murit după ce s-au electrocutat în piscină. Tragicul eveniment s-a petrecut azi-nopate în comuna Racoș, scrie Biz Brasov. Unul dintre bărbați s-ar fi împiedicat de un cablu de curent și a căzut cu tot cu acesta în piscină. Celălalt a încercat să-l salveze.
În noaptea de luni spre marți, angajații ISU Brașov au fost solicitați, prin intermediul unui apel la nr. unic 112, pentru a acorda primul ajutor pentru două persoane electrocutate.
Spre locul solicitării au fost direcționate 2 echipaje SMURD dintre care unul cu medic, dar și 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Celor două victime li s-au aplicat manevrele de resuscitare conform protocolului, manerve la care, din păcate, nu au răspuns, fiind declarat decesul acestora, conform Radio Brasov FM.
În urmă cu o lună, trei membri ai unei familii au fost găsiți fără suflare, lângă o piscină gonflabilă. Bărbatul în vârstă de 46 de ani și părinții săi s-ar fi electrocutat, după ce au vrut să se răcorească. La fața locului, anchetatorii au putut observa mai multe improvizații electrice, cel mai probabil, acestea fiind și cauza decesului.
Unul dintre vecini și-a dat seama că ceva nu este în regulă, după ce niciunul nu mai răspundea la telefon.
Cei trei au vrut să fugă de caniculă și să se răcorească preț de câteva momente. Nicio secundă nu le-a trecut prin minte că o astfel de tragedie s-ar putea întâmpla. Din nefericire, bărbatul în vârstă de 46 de ani și părinții lui au murit în propria curte, lângă o piscină gonflabilă, scrie wowbiz.ro.
Anchetatorii spun că, cel mai probabil, aceștia s-au electrocutat, mai ales că au descoperit, pe o platformă lipită de casă, un bazin şi mai multe fire de tensiune căzute la pământ. Mai mult decât atât, se pare că ar fi existat mai multe improvizații electrice, extrem de periculoase.