Updated on iulie 15, 2024
Sistemul de garanție-returnare (SGR) este folosit de tot mai mulți români însă, cu toate acestea, aparatele la care sunt depuse deșeurile reciclabile, cum sunt sticlele, în continuare ridică unele probleme. Multe persoane se confruntă cu situația în care automatele de colectare resping sticlele goale returnabile.
Ca să recunoașteți recipientele marcate trebuie să vă uitați după sigla SGR. După golirea ambalajului, acesta poate fi returnat într-un punct de colectare pentru deșeuri. Clienții vor primi înapoi valoarea garanției plătite inițial sub forma unui tichet de colectare, care conține suma totală acumulată, scrie stirileprotv.ro.
Aparatul scanează codul de bare de pe recipientul introdus și eliberează un bon, pe care clienții îl pot folosi mai târziu. Tot ce trebuie să faceți este să mergeți la casa de marcat a magazinului pentru a vă recupera garanția. În acest fel toate ambalajele colectate la punctele de returnare SGR vor fi introduse într-o economie circulară, fiind ulterior transformate în noi ambalaje care vor putea fi puse din nou în folosință.
Nu toate ambalajele vor fi acceptate pentru returnare de către echipamentele de colectare SGR, ci doar acelea care respectă o serie de criterii obligatorii. Pentru că nu au respectat cu strictețe aceste reguli multe persoane s-au plâns că aparatele de colectare pe care le folosesc sunt defecte. În realitate însă, în cele mai multe cazuri, ambalajele sunt cele care prezintă probleme.
Prima condiție este ca ambalajul să fie intact, să nu fie spart sau deformat. Asta pentru că ambalajele deformate, fie că sunt sticle de plastic, doze de aluminiu sau sticle de sticlă, nu vor fi recunoscute de automatele de colectare și, prin urmare, nu vor fi acceptate.
Apoi, a doua condiție este ca sticlele să fie complet golite. Prin urmare, greutatea necorespunzătoare a sticlelor reprezintă o problemă. Ambalajele care nu sunt golite complet de conținut pot fi respinse deoarece greutatea lor nu corespunde cu cea presetată de RVM. Așadar, nu aruncați gunoaie în sticle și încercați să le goliți complet de conținut înainte de a le recicla.
De asemenea, doar ambalajele care au semnul de garanție vor fi recunoscute de către echipamentele de colectare. Ambalajele care nu au eticheta SGR vizibilă și lizibilă nu vor fi acceptate de aparat.
Există uneori și situația în care capacitatea de colectare a aparatelor RVM a fost atinsă. Din această cauză aparatele refuză ambalajele. În aceste cazuri, problema poate fi remediată prin gestionarea mai eficientă a colectării de către administratorul SGR.
Cu toate acestea, cel mai des întâlnite situații sunt cele în care automatele de colectare fie nu recunosc ambalajele, fie capacitatea lor de colectare a fost deja atinsă.
Funcționarea aparatelor de colectare este condiționată, pe de o parte, de setările acestora și, pe de altă parte, de asigurarea că spațiile lor de depozitare a ambalajelor colectate nu sunt pline, scrie avocatnet.ro.
În ceea ce privește parametrii de funcționare ai acestor aparate, aceștia sunt stabiliți ținând cont de dimensiunile ambalajelor, de materialele din care sunt făcute și de prezența marcajului SGR. Prin urmare, un ambalaj deformat nu va fi, cel mai probabil, recunoscut de către RVM și, prin urmare, nu va fi acceptat.
Aceeași situație va fi întâlnită în cazul în care ambalajul nu a fost golit. Aparatul va constata că greutatea acestuia nu corespunde cu cea presetată și nu va colecta respectivul ambalaj.
Dacă ambalajul predat îndeplinește toate condițiile de încadrare în SGR și totuși a fost refuzat, contactați comerciantul pentru a clarifica situația.
Cum puteți recupera banii pe garanție
Conform HG 1.074/2021, magazinele sunt obligate să ofere posibilitatea consumatorilor de a returna ambalajele SGR și să restituie valoarea garanției în orice punct de returnare de pe teritoriul României. Astfel, magazinele trebuie să accepte ambalajele chiar și în cazul în care aparatele de colectare sunt defecte.
Conform acestei măsuri, care reglementează sistemul garanție-returnare, comercianții înscriși în sistem sunt obligați să primească ambalajele SGR și să returneze garanția aferentă, cu excepția situațiilor în care ambalajul este deteriorat (turtit, spart, presat), are băutură rămasă în el sau eticheta este deteriorată, astfel încât marca SGR nu mai este lizibilă.
Așadar, pentru a evita respingerea sticlelor goale returnabile, asigurați-vă că acestea sunt intacte, golite complet și că au eticheta SGR vizibilă. Conform unei hotărâri de guvern în lucru, magazinele vor fi obligate să preia manual sticlele și ambalajele returnabile dacă automatele nu funcționează și să ofere la casă contravaloarea PET-urilor.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a precizat, că în cazurile în care aparatele sunt defecte, comercianții trebuie să preia manual ambalajele aduse de oameni.