Șapte persoane care așteptau la umbră să fie schimbată o roată au fost spulberați de un TIR. Din primele informații, este vorba despre un microbuz oprit pe partea dreaptă a carosabilului
Accidentul a avut loc pe A1, la kilometrul 75 către Pitești. Câțiva pasageri ai autoutilitarei au mers câțiva metri mai departe, în căutarea unei zone mai umbrite. Din nefericire, un TIR, al cărui șofer a pierdut controlul volanului, i-a spulberat pe aceștia. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, și patru persoane au fost rănite. Potrivit surselor Antena 3 CNN, șoferul TIR-ului și două persoane din microbuz se află printre persoanele decedate.
“Toate persoanele erau jos în faţa maşinii. Camionul era in şanţ şi erau nişte persoane rămase pe sub el”, povestește un martor, potrivit Observator TV.
Salvatorii au găsit la locul accidentului şapte victime, printre care şi un copil. Doi dintre morţi sunt din dubă iar al treilea este şoferul tirului.
Marfa din duba in care se aflau cei 9 oameni a fost imprăştiată câţiva metri pe asfalt. Mai mult, în urma impactului, şi bucăţi din TIR-ul care a rupt acest parapet au fost împrăştiate peste tot – pe stradă şi pe câmpul din apropiere.