Elevii de clasa a VIII-a au trecut joi prin a doua probă de la Evaluarea Națională, cea de Matematică. Primele rezultate vor fi pe 3 iulie, după care nemulțumiții pot depune contestații. Deocamdată, cei care au corectat lucrările de la Limba și literatura română au remarcat o mulțime de greșeli de scriere și un mod uneori hilar de a trata subiectele, informează stirileprotv.ro.
Primul subiect al probei a inclus o serie de cerințe bazate pe două texte: un fragment din „Cireșarii” de Constantin Chiriță și un altul din „Portret” de Cella Delavrancea. Elevii au avut sarcina de a răspunde la întrebări diverse care le-au testat înțelegerea și interpretarea textelor literare.
Prima parte a probei de limba română inclus 9 cerințe, iar partea de gramatică 8 cerințe. La subiectul al II-lea de la română, elevii au trebuit să scrie o compunere de 150 de cuvinte pentru a-l caracteriza pe Tic din „Cireșarii”, acest subiect valorând 20 de puncte.
Elev: ”O venit căldura și am vrut să mai stau pe afară… am învățat așa, când am mai avut chef”.
Iată cum arată o caracterizare de personaj.
”Cireșarii erau persoanele care acum, în iunie, și pââână în august, culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau: una, două, trei și tot așa. Șeful cireșarilor era numit cireșar-șef. Ce frumoasă era viața de cireșar!”.
”Unul dintre personaje se numea Tic. La fel ca în Tic Tac!”.
Subiectul cere și o asociere a romanului cu alt volum citit.
”Pot asocia cartea „Cireșarii” cu Biblia, lectura mea suplimentară. Sunt personaje multe, frumoase și copii în amândouă. Printre care, Isus”.
”Cireșarii sunt Indiana Jones și Arca Secretelor, doar că români. Și eu ador cireșele! E trăsătura personală care mă apropie de personaj”.
Să trecem la interpretarea stilistică.
”O figură de stil este fâlfâitul. Pentru că e un stil anume de a se se deplasa, fâlfâind unde ai nevoie în ziua aceea”.
”Figură de stil: aripa moale. Nu știm de ce e moale, poate nu e moale, dar așa i s-a părut drăguț autorului”.
Elevii au avut și de selectat verbe dintr-un paragraf, precizând modul.
”Foc este verb. Vine de la ”dai foc”, deci modul prezent”.
“s” are rolul de verb, dar e neterminat”.
Apoi, li s-a cerut să alcătuiască un enunț cu “a avea” în formă negativă.
“A avea bani, nu a nu avea!”.
Finalizăm analiza cu o transcriere șubredă din subiectul primit…
”Striga cât îl ținea putorile”.