Clujul imobiliar, mereu surprinzător. Un bărbat a stârnit val de reacții pe internat, după ce a făcut o postare în care arăta că un apartament cu două camere în cartierul Gheorgheni din Cluj costă mai mult decât o casă pe insula grecească Thassos.
Bărbatul a făcut o postare pe o rețea de socializare în care a comparat viața în Cluj și cea pe litoralul din Grecia, potrivit ȘtirideCluj.
“Insula Thassos Grecia: Casă 150k Euro 3 camere 2 bai 180m2 construcție 2009 ( Bonus vedere la mare de pe balcon ). Cluj-Napoca România: Apartament comunist 160k Euro 2 camere 1 baie 54m2 ( Cu vedere la blocul gri de peste drum ). Viață în Thasos Grecia: aer curat fără poluare, nu este aglomerat decât vara (sezonul turistic), stil de viață relaxant, mare curată ca lacrima, dieta mediteraneana sănătoasă, speranță de viață mai mare, aceleași prețuri ca în România dar la o calitate superioară, climă mediteraneană, multe zile cu soare și ierni blânde.
VERSUS Viața în Cluj-Napoca România: aer poluat, praf, alergeni etc, aglomerație tot mai mare pe tot parcursul anului, prețuri mari la o calitate slabă, lipsă infrastructură, stil de viață stresant, speranța de viață mai scăzută, clima temperat-continentală cu ierni reci , ceață, ploaie etc”, se arată în postarea tânărului.
Mulți clujeni au menționat însă, că această comparație nu este potrivită, deoarece “Thassos e un sat cu 0 oportunități”, potrivit doar pentru cei care au ieșit la pensie, iar locația e și la aproape 10 kilometri de mare, scrie Observator Tv.