Updated on iunie 20, 2024 
Adriana Mureșan, o clujeancă stabilită de două decenii în Spania, a reușit să formeze o comunitate online de peste 14.000 de voluntari români activi, gata să sară în ajutorul conaționalilor lor aflați în situații dificile de viață departe de țara lor natală. „Voluntari în Europa” este grupul de Facebook care oferă asistență românilor deveniți victime ale abuzurilor instituțiilor statului în care se află, ale rețelelor de traficanți sau pur și simplu aflați în necaz.
Înființat în 2019 dintr-o nevoie particulară – ajutor pentru șoferii români de camion care doreau să meargă să voteze la alegerile pentru Parlamentul European – grupul „Voluntari în Europa” cu pagina de Facebook Ro Omenia a adunat astăzi peste 147.000 de membri și are deja mai multe divizii dedicate celor mai frecvente situații: dispariții, violența domestică, trafic de persoane, asistență rutieră etc.
În cei cinci ani de la înființare, grupul de voluntari coordonați de Adriana Mureșan s-a implicat în sute de cazuri grave, salvând români ținuți în sclavie, în condiții mizere și fără acte, în ferme din Europa, tinere căzute în capcana proxeneților, copii preluați de autorități în mod abuziv din brațele părinților acuzați pe nedrept de rele tratamente, și chiar a ajutat o româncă să evadeze la propriu împreună cu copiii ei dintr-o țară arabă, unde era maltratată de soțul egiptean.
Recent a fost activată și o aplicație Ro Omenia dedicată în special șoferilor, turiști sau profesioniști, care au nevoie de asistență tehnică în caz că au probleme cu mașina sau au nevoie de traducerea unor acte, urmând ca în curând să fie pusă în funcțiune și divizia pentru dispariții.
„Voluntari în Europa” ține legătura în permanență cu autoritățile din consulatele României, cu Europolul, atunci când se confruntă cu infracțiuni transfrontaliere, cu poliția și administrația din țările unde au de rezolvat un caz, cu juriști și experți în drept internațional, în drepturile copilului.
„În 2019, alegerile europarlamentare au fost declanșatorul. Au fost nevoia, necesitatea șoferilor de TIR, o comunitate la vremea respectivă de aproximativ 150.000 de oameni, care lucrau în regim de șase săptămâni afară sau mai mult și care au vrut să meargă la vot. Atunci, eu fiind șofer la rândul meu, știam foarte bine condițiile de trafic și că nu te poți apropia cu un camion de o secție de votare, ca să nu mai vorbim că e obligatoriu să faci pauza săptămânală de 24 sau 48 de ore.
Sunt niște legi care trebuie respectate. Și atunci am încercat să cer ajutorul comunităților de români din toată Europa, prima dată în Spania. N-am sperat eu foarte multe, dar am fost foarte surprinsă de răspunsul oamenilor, de căldura și empatia lor, de cum s-au lansat și m-au copleșit cu oferte de ajutor.
Unele apelează direct, scriu direct pe grup, însă gestionarea grupului este foarte strictă și toate postările sensibile de genul acesta evident că nu intră pe public. Sunt preluate pe privat. Ne punem în legătură cu autorul postării. Dacă nu este direct cel care are nevoie, de multe ori ne scrie o rudă, cerem detaliile despre victimă, facem verificările. Am învățat să ne ferim de escrocherii, de profitori, minciuni și așa mai departe. De obicei, eu sau un coleg face un prim interviu, ca să zic așa, cu persoana care are nevoie. Vedem care e situația, încercăm să discernem și să alegem, pentru că oamenii sunt subiectivi, ne postăm obiectiv să vedem care este urgența, care sunt prioritățile, necesitățile, situația, după care solicităm ajutor instituțiilor de specialitate. În general și în principal, și-aș vrea să subliniez, noi colaborăm cu toate consulatele, ambasadele și avem foarte bună colaborare și conexiune cu Ministerul Afacerilor de Externe în ceea ce se numește direcția consulară”, a declarat Adriana Mureșan pentru Libertatea.
Aceasta a povestit și cât de greu a fost la început. „ Am plecat în Spania pentru că îmi doream foarte mult să conduc un TIR. Eu lucram șofer pe autocar în România și simțeam nevoia să… Mă atrăgeau TIR-urile. Nu știam eu câtă muncă și ce-i în spatele lor. Dar asta e altă poveste. Am încercat în România să-mi schimb locul de muncă, am fost pe la multe firme în județul Cluj și am fost refuzată cu eleganță, spunându-mi că chiar dacă am experiență, eram totuși șofer profesionist, nu mă pot p*** pe roată și, în concluzie, nu trec testul. Da, ăsta era criteriul. Și, pe de altă parte, a fost așa declanșatorul imigrării noastre.
Noi nu am emigrat din motive economice sub nicio formă. Chiar pot să spun că am trăit mult mai bine în România cel puțin comparând cu primii ani de străinătate. Însă avem trei copii, iar cea mare intrase la liceu și ne-a întrebat așa pe amândoi: «eu, după ce termin liceul, fac o facultate și după aia mă angajez vânzătoare la balcon?».
Atunci ne-am dat seama că întrebarea era foarte pertinentă și am vorbit cu soțul. Ne-am dat seama că fetița are dreptate și că, dacă vrem mai mult pentru copii, indiferent cât sunt de buni ei și de bine pregătiți, știam și noi ce se întâmplă. Și am zis că ar trebui să plecăm din țară ca să le dăm șansa copiilor să își găsească și calea, să-și facă un viitor și să poată să aleagă ei după aceea ce vor să facă în viață.
Am făcut consiliul de familie unde să plecăm, în Germania, Italia sau Spania. Eu voiam foarte mult să mergem în Germania, mai ales că vorbeam un pic germană, îmi era mai ușor și aveam o mare admirație pentru statul ăsta, care mi se părea că funcționează bine.
Acum nu mai am aceeași părere și mă bucur că n-am aterizat în Germania, că vreau să vă zic că dacă este birocrație în România, în Germania e de trei ori mai stufoasă și mai imposibilă, ca s-o știți și pe asta. Între Italia și Spania, am votat cu toții pentru Spania. Atunci eu mi-am căutat de muncă, am și găsit o ofertă, am plecat cu oferta de muncă în buzunar, direct cu acte la muncă și uite așa am ajuns în Spania.
Dacă în România m-am confruntat cu discriminarea de gen, pentru a intra în breasla șoferilor, acum 20 de ani când am ajuns în Spania, la începuturi am primit și aici multe uși în nas sau mi se spunea să vină soțul. «Păi, eu caut de muncă, nu soțul. Eu sunt șofer, nu soțul». Dar a fost mult mai ușor ca în România. Am primit și refuzuri, însă au fost și oameni care au pariat pe mine și mi-au dat o șansă.”