Updated on iunie 16, 2024
Un tânăr și-a riscat propria viaţă pentru a-şi salva cel mai bun prieten de la înec. În timp ce se jucau pe marginea unui lac, unul dintre copii a scăpat o jucărie în apă. Fără să se gândească la consecinţe, băiatul de 14 ani a plonjat în apa rece ca gheaţa.
Într-o fracţiune de secundă, însă, a început să se scufunde şi nu a mai putut ieşi singur la mal. Deşi avea braţul în ghips, când şi-a văzut prietenul la ananghie, adolescentul a sărit şi el în lac.
Aflat încă la mal, fratele victimei a dat alarma. Până sosirea salvatorilor, cei doi copii au reuşit să să iasă singuri din ape. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, unul cu hipotermie, iar celălalt cu atac de panică.
“A fost un gest de curaj extrem, un gest care trebuie urmat şi trebuie mediatizat, în condiţiile în care copilul a fost şi certat de mama lui. Răspunsul copilului a fost: Dar ce? Ai fi vrut să îl las să se înece?“, spune Mirela Bădescu, SMURD Sibiu, conform Observator Tv.
Salvamontiştii din Braşov au găsit și coborât de pe munte cele trei persoane date dispărute în Munţii Făgăraş
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale, transmite G4Media.
Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. Acestea au vrut să coboare pe Valea Lisei, dar din cauza vremii s-au rătăcit, iar apoi au ajuns pe Valea Brezcioarei.
După ce au coborât, persoanele respective au fost evaluate şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale, fiind în afara oricărui pericol astfel că se vor deplasa spre domiciliu.
Salvamontiştii din judeţul Braşov căutau, sâmbătă seară, trei persoane dispărute în Munţii Făgăraş, fiind folosite drone cu termoviziune. Totodată, a fost solicitat şi sprijinul jandarmilor, pentru a se extinde zona de căutare.