Pescarii de pe lacul Mărtinești au încremenit când au văzut vârtejul imens. Un fuior coborât din cer a atins iniţial dealul de lângă, şi a antrenat cu mişcări circulare întâi un nor de praf, apoi apa din lac. Astfel s-a creat această aşa-zisa tornadă. Meteorologii spun că a fost o trombă marină, care a durat câteva minute, și s-a disipat de la sine.
Vuietul i-a alertat pe oameni, iar vântul puternic din jurul fuiorului a răsturnat barca unui bărbat.
„A luat-o pe sus și am găsit-o acolo, undeva. Am sărit în apă să nu se scufunde, motorul mai departe, saltele astea erau pe sus pe vale” explică un martor, pentru stirileprotv.ro.
„Dacă ajungea la case le lua acoperișul. Când a ajuns aici nu era mare, dar când a intrat în apă, atunci a început să se mărească.”
„A venit pe valea aia un vuiet foarte mare, o gălăgie. Și pe urmă a trecut pe lac, de am văzut cum le-a ridicat oamenilor barca. Mare, foarte mare și un zgomot înfricoșător. M-am speriat că vine să-mi ia cortul și astea, a fost ceva nemaivăzut” au relatat martorii.
Meteorologii spun că vârtejul aduce cu o trombă care apare des pe mare. A fost posibilă şi pe acest lac în condiţii de instabilitate atmosferică puternică.
Ioniță Mugur, meteorolog: „Ele se creează înaintea norului de dezvoltare verticală, apar mişcări ascendente foarte puternice, iar acestea pot lua acest aspect circular, ridicând de la sol praf, în cazul de față, apă.”
Silviu Gurlui, profesor Facultatea de Fizică UAIC Iași: „După aspect pare a fi o tornadă anticiclonică de o forță ceva mai redusă, are un sens de rotație în sensul acelor de ceasornic, ceva neobișnuit pentru că se înregistrează 1 la 50 de cazuri în emisfera nordică. Este o tornadă care a avut ingredientele necesare pentru a se forma, umiditate și poluare în special.”