Trei tineri care circulau cu motociclete și-au pierdut viața aseară, într-un accident teribil. Una dintre motociclete s-a ciocnit frontal de o mașină și ambele vehicule au luat foc. Cea de-a doua a fost prinsă în tăvălugul care a urmat.
Doar șoferița a scăpat cu viață. A fost dusă la spital cu răni ușoare și atac de panică, scrie Stirile Pro Tv.
Femeie: „Unde sunt domnii de la poliție?! Este un rucsac aici. Probabil că aparține vreunei dintre ei. Poate sunt acte acolo.”
Într-o curbă periculoasă, pe raza comunei Codăești, pe un drum ce leagă Iașul de Vaslui, unul dintre motocicliști a încercat să-l depășească pe cealalt și s-a izbit frontal de un autoturism care venea din sens opus. La volanul mașinii era o tânără de 19 ani, care a pierdut controlul direcției și a lovit cealaltă motocicletă. Un incendiu a izbucnit la scurt timp după impact.
Martor: „A depășit în curbă. Au intrat motocicliștii în șoferița cu autoturism negru. Am înțeles că șoferița e mai mult speriată. Am văzut fumul. Am coborât cu stingătoarele să stingem pe domnul care a decedat. Domnul din stradă avea și nu avea puls și la un moment dat, m-am întors în boschetul de acolo și am văzut pe domnișoara. Avea puls. I-am spus soției, că e asistentă, să îi facă primul ajutor.”
Șofer: „Din ce am înțeles de la băieții care au sunat la 112, au spus că cineva care venea de la Iași s-a plâns că erau indisciplinați pe șosea. Era cât pe ce să intre în ei pe Bucium. Putea fi oricine.”
Mai multe echipaje de prim-ajutor de la Vaslui au ajuns în zonă, iar un elicopter SMURD a fost chemat de la Iași.
Dr. Mariana Dohotariu Nițoi, Ambulanța Vaslui: „Sosiți la fața locului împreună cu elicopterul de la Iași, am găsit trei victime. S-au început imediat manevrele de resuscitare pentru o victimă.”
În ciuda eforturilor, medicii au fost nevoiți să declare și decesul celei de-a treia victime, găsită în stop cardio-respirator. Șoferița – care a scăpat cu mai multe traumatisme și un atac de panică – a fost dusă la spital.
Șoferiță: „Cred că motocicliștii ar trebui să fie un pic mai atenți la trafic. Am mai văzut cazuri când au depășit, foarte imprudenți și nu au nicio treabă cu mașinile.”
Tinerii decedați – o fată și doi băieți în vârstă de 25, 27, respectiv 35 de ani, erau din Iași și din Galați. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Unul dintre motocicliștii morți în teribilul accident era născut în Botoșani și locuia în Iași. Ceilalți doi erau din Galați.
„Eu am fost prima persoană care s-a oprit. Pe fată am găsit-o după 10 minute, după ce am căutat pe aici am găsit și fata. Mai avea un pic de puls, dar abia îl simțeam. A mai venit o doamnă asistentă, din fericire, și a declarat și ea că are puls. Am stat lângă fată 20 de minute, am și plâns, nu am reușit să comunic deloc eu ea. Doar cu șoferița am vorbit, era foarte panicată, îi curgea sânge din buză, spunea că o doare pieptul. Nu știe cum s-a întâmplat, a fost prea repede, nu-și dădea seama.
Ceilalți doi erau deja decedați, nu pot să vă descriu ce am văzut, dar erau pur și simplu tocați. Unul din băieți ardea, am încercat să sting focul, am strigat, au venit cu stingătoare, am dat iarba la o parte, am stins de lângă el. Nu am știut că mai este o fată, din întâmplare am găsit-o, am văzut un rucsac, adidașii albi și pe ea”, a povestit Ioan Băcăoanu, la scurt timp după producerea tragediei, conform botosani.ro.