Updated on mai 20, 2024 
(Sursa Foto: Andrei Posmosanu, CAPDD Bihor)
Peştera Unguru Mare mai este cunoscută şi sub denumirile de Peştera Ungurului sau Peştera de la Bolhac. Situată la aproximativ 2 ore de condus din Cluj-Napoca, peștera este ideală pentru o escapadă de weekend.
Peştera este amplasată în marele meandru încatuşat pe care îl face Crişul Repede între localităţile Bălnaca si Şuncuiuş, la poalele Munţilor Pădurea Craiului, pe malul stâng al râului, în locul numit “Lunca bălnăcanilor”. Ea se găseşte poziţionată la baza unui perete calcaros, la aproximativ 250 metri amonte de confluenţa Văii Mişidului cu Crişul Repede, pe teritoriul comunei Şuncuiuş.
Amplasată într-o zonă carstică de o frumuşeţe care te lasă fără cuvinte în faţa marelui sculptor, Natura, unde se dezvoltă adevărate sisteme carstice unele simple, altele pe mai multe etaje, şi unde au fost identificate şi cartate peste 100 de alte peşteri, Peştera Ungurului impresionează prin grandoarea spaţiului subteran şi prin încărcătura istorică a vestigiilor lăsate aici de strămoşi, peştera fiind locuită încă din neolitic.
Peştera este menţionată pentru prima dată în 1921, de către E. Bokor, ulterior alţi geografi, speologi şi istorici desfăşurând aici cercetări, transmite Centrul National de Informare si Promovare Turistica Bihor.
Intrarea se prezintă sub forma unei arcade largi, de mari dimensiuni, de 32 metri înălţime şi 22 metri lăţime, în faţă căreia sentimentul de grandoare ia locul oricărei alte trăiri. Literatura de specialitate susţine faptul că Peştera Unguru Mare reprezintă nivelul inferior de carstificare al unui vast sistem endocarstic, al cărui nivel superior este dat de Peştera de la Hodoabă, care se găseşte deasupra ultimului sector al Peşterii Ungurului.
Pe porţiunea de la intrare golul subteran se prezintă sub forma unei galerii vaste, cu o desfăşurare aproximativ liniară, podeaua fiind aproape orizontală. Pe o distanţă de 150 de metri de la intrare, alternează secţiuni cu dimensiuni variabile, cuprinse între 33 şi 10 metri lăţime şi între 25 şi 15 metri înălţime. Pe podea un curs de apă lăptos îşi croieşte agale calea. Caracteristica principală a acestuia este culoarea albicioasă, dată de prezenţa unui mineral rar, crisit, care dă impresia că un râu de lapte izvoreşte din măruntaiele muntelui.
Peştera nu dispune de forme de concreţionare spectaculoase, acestea fiind reprezentate, în general, de formaţiuni parietale, formate din lungi cristale de calcit, transparente, de forme piramidale, care dau o notă de eleganţă cavernamentului.
Resurselor atractive naturale li se adaugă, in cazul Peşterii Unguru Mare, si cele aparţinând prezenţei umane. Aici au fost descoperite urme ale locuirii umane încă din neolitic, epocă de care se leagă numeroase descoperiri ale unor unelte de piatră: lame cioplite, fragmente de lame, dălţi meşteşugite din piatră cioplită şi şlefuită. Uneltelor neolitice li se adaugă fragmente de vase ceramice pictate, precum şi obiecte din os aşa cum sunt ace şi sule folosite probabil la coaserea pieilor de animale.
Din perioada de tranziţie de la epoca neolitică la aceea a metalelor dăinuie resturile unei construcţii, din care au mai rămas azi doar urme ale unor stâlpi din lemn, care probabil susţineau un tavan menit a-i proteja pe locuitori de căderile de pietre din tavanul peşterii.
Epocii bronzului îi aparţin descoperirile cele mai importante, din ultima galerie, Galeria Sacră, unde a fost descoperită o necropolă. De aici au fost scoate la lumină resturi de schelete umane, bucăti de vase ceramice, care au putut fi reconstituite în întregime, piese şi unelte din bronz, iar piesa cea mai importantă o reprezintă o mărgea de chihlimbar, de sorginte baltică, o rarite, care pune în evidenţă schimburile comerciale ale acelei vremi. În această galeriecercetările arheologice sunt încă în curs de desfăşurare, iar galeria este închisă pentru publicul larg.
Peştera Unguru Mare, datorită numeroaselor vestigii descoperite aici, adăposteşte un mic muzeu, încropit pe loc din exponate descoperite aici, prin intermediul căruia vizitatorul este iniţiat în modul de viaţă al locuitorilor peşterii din epoca bronzului.
Peştera poate fi vizitată pe tot parcursul anului, fiind declarată rezervaţie accesul se poate realiza doar în prezenţa unui ghid. Lungimea totală a traseului vizitabil este de 200 de metri, sector pe care peştera este electrificată.