Alin Oprea, membru fondator al trupei Talisman, a făcut dezvăluiri inedite despre mariajul său eșuat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Artistul a mărturisit că a aflat de infidelitățile fostei sale soții, Larisa, de la DIICOT, după ce telefoanele lor au fost monitorizate timp de cinci ani.
„În momentul în care dosarele s-au clasat, am fost întrebat dacă vreau să ascult. Când am mers acolo, a căzut cerul pe mine. Mi s-a făcut rău, am mers la spital, am stat câteva ore la perfuzii. Mi-am mai revenit și am tăcut. Apoi, când mi-am suspectat soția de o nouă infidelitate la Londra, am cedat și i-am spus că știu totul despre infidelitățile ei anterioare”, a povestit Alin Oprea.
Artistul a explicat că a decis să ascundă infidelitățile fostei sale soții timp de doi ani pentru a nu afecta majoratul fiicei lor. „Doi ani. Practic, eu n-am crezut când am aflat lucrul ăsta. Când am auzit convorbirile, mi-am dat seama că mi s-a spulberat nu doar un vis, ci mi s-a spulberat familia. Dar am ales să ascundem acest moment. Ea mi-a recunoscut atunci. Am sunat-o și mi-a zis că «da, am avut doi, dar uite că o să le spun și copiilor». I-am zis că nu trebuie să le spună, pentru că nu e cazul. Eu am crezut în femeia asta. N-am iubit-o în adevăratul sens al cuvântului, n-a fost femeia vieții mele, dar am respectat-o și am crezut în ea, am avut încredere totală.”
Cu toate că a încercat să protejeze familia și să nu umbrească majoratul fiicei sale, dezvăluirile despre infidelitățile fostei soții și mariajul eșuat au adus multă suferință. „Fetița noastră împlinea 18 ani pe data de 2 august 2020 și am stabilit de comun acord ca până atunci să fie liniște, să putem sărbători majoratul fetei și să demarăm procedurile de divorț abia în urma acestei sărbători, să nu-i stricăm copilăria și puritatea fetei. Dar am stricat-o și pe asta într-un final, asta e. A început acel tsunami exact cu o lună înainte de ziua fetei, ca să nu mă pot bucura nici eu”, a adăugat artistul.
În prezent, Alin Oprea este căsătorit cu Medana, femeia care l-a ajutat să redescopere iubirea. „Medana este femeia care m-a învățat din nou cum să iubesc”, a declarat cântărețul.