Apare semaforul cu patru culori, în următorii ani. Roşu, verde, galben şi alb

Updated on mai 13, 2024  

Apare semaforul cu patru culori, în următorii ani. Roşu, verde, galben şi alb 1

Semafoarele ar putea avea patru culori, în următorii ani, pentru un trafic rutier cât mai eficient. Pe lângă culorile deja cunoscute, roşu, galben şi verde, apare o nouă culoare: alb.

Măsura ar fi necesară pentru a putea dirija în trafic maşinile autonome, adică acelea fără şofer. Autoritățile din Michigan lucrează deja la un astfel de sistem, care presupune adăugarea unei lumini albe pe lângă roşu, galben şi verde.
Henry Liu, profesor de inginerie civilă care conduce un studiu la Universitatea din Michigan, a spus că lansarea unui nou sistem de semnalizare ar putea fi mult mai aproape decât își dau seama oamenii, scrie Antena 3.

Ritmul progresului inteligenței artificiale este foarte rapid și cred că acest moment se apropie“, a spus el.
Când ajungem la intersecție, ne oprim dacă este roșu și mergem dacă este verde. Dar dacă lumina albă este activă, trebuie doar să urmărești vehiculul din fața ta”, explică Ali Hajbabaie, profesor asociat de inginerie, la Universitatea de Stat din Carolina de Nord.

Deși cercetările lui Hajbabaie se referă la o lumină albă, culoarea specifică nu este importantă, mai precizează el.
Luminile actuale ar putea să fie suficiente, modificându-le să clipească în roșu și verde simultan pentru a semnala că mașinile fără șofer trebuie să treacă.

Cheia ar fi să ne asigurăm că este adoptată universal, așa cum sunt semnalele actuale, potrivit Associated Press.

S-au făcut primii pași către implementarea unui astfel de sistem
S-au făcut deja câțiva pași către posibilitatea apariției și a luminii albe la semafor. Sandy Karp, purtătorul de cuvânt al Waymo, a precizat Google a lansat un serviciu de partajare complet autonom în Los Angeles și Texas, chiar dacă propriu-zis nu a fost introdusă și a patra culoare la semafor.

Deși este bine în această etapă incipientă a dezvoltării AV ca oamenii să se gândească creativ cum să faciliteze implementarea în siguranță a AV-urilor sigure, factorii de decizie politică și proprietarii de infrastructură ar trebui să aibă grijă să nu recurgă prea curând la investiții specifice AV care se pot dovedi a fi premature sau chiar inutile”, a spus Sandy Karp, într-un e-mail către The Associated Press, confor Spynews.

Doar că, alți specialiști sunt de părere că este dificil să fie introdusă din prima a patra culoare la semafor în cazul mașinilor autonome și că probabil acest lucru se va întâmpla, treptat, mai întâi în cazul mașinilor care nu sunt autonome.

Advertisements
error: Content is protected !!