Satul din Cluj care nu mai plătește facturi la energie: „Acum se văd și beneficiile: n-am plătit niciun leu tot anul trecut la energie”

Updated on martie 27, 2024 Satul din Cluj care nu mai plătește facturi la energie: „Acum se văd și beneficiile: n-am plătit niciun leu tot anul trecut la energie” 1

Comuna Iclod, din județul Cluj, și-a propus în urmă cu doi ani să devină independentă energetic. A instalat panouri fotovoltaice și, de atunci, Primăria, două școli, casa de cultură și baza sportivă sunt alimentate cu energie solară. Anul trecut, pentru tot anul 2023, facturile lor au fost 0. Aproape 150 de panouri solare asigură acum gratuit independența energetică la Iclod.

Am fost prima primărie din Cluj și a doua din țară care a devenit independentă energetic. Acum se văd și beneficiile: n-am plătit niciun leu tot anul trecut la energie pentru clădirea primăriei, două școli, casa de cultură și baza sportivă”, a explicat Emil Pîrțoc, primar la Iclod, pentru presshub.ro.

Inițiativa primăriei clujene a venit în momentul în care se anunța o criză a energiei energetice. „Când am văzut că prețurile la energie o luau razna, am hotărât să găsim o soluție, să vedem ce putem face ca să avem o sursă alternativă. Și chiar atunci eram contactați de foarte multe firme de consultanță pentru accesarea de fonduri europene sau guvernamentale, pentru programe care finanțau montarea de panouri fotovoltaice. Dar toate ofertele erau destul de scumpe și nu ne garantau accesarea la aceste fonduri. Și atunci, împreună cu domnul primar și Consiliul local, am luat decizia să realizăm investiția din bugetul local”, explică Claudiu Sălăjanu, șef de serviciu Urbanism și Achiziții publice din Primăria Iclod.

Proiectul a vizat la început instalarea la căminul cultural a 24 de panouri solare monocristaline de 500W, la școală 16 panouri, iar la Iclod Arena – 8 panouri. Investiția pentru cele trei sisteme a fost estimată să fie amortizată într-o perioadă de 5,5-7 ani. În total proiectul a costat 37.000 de euro. „Când am începu să punem noi panourile un kWh costa 3 lei, acum ar fi 6 lei, dacă n-ar fi subvenționat la 1 leu până în 2025. Ne bucurăm că am făcut investiția la timp”, spune Claudiu Sălăjanu.

La Iclod clădirile școlilor precum și a grădiniței cu program prelungit sunt modernizate, iar recent a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea unei Cantine școlare prin Compania Națională de Investiții. Casa de cultură este amenajată astfel încât acolo pot avea loc spectacole dar și evenimente locale, aniversări sau diferite întruniri. „Nu luăm bani pentru câte un majorat, vă dați seama că oferirirea sălii este cadoul nostru pentru majoratul unui tânăr. Cum să nu facem măcar atât pentru ei?!”

În baza sportivă se antrenează tinerii din localitate și au loc competiții sportive. „În baza sportivă de la noi au loc antrenamente inclusiv seara târziu. Se țin nocturne, se consumă energie, dar acum avem avantajul că nu ne costă nimic. Dacă nu realizam acest proiect, nu am fi putut să ne permitem”, spune primarul.

Un alt obiectiv inclus în lista consumatorilor de energie solară de la Iclod este amfiteatrul în aer liber. O construcție modernă cu 300 de locuri unde se vor organiza spectacole dar și proiecții sptămânale de filme. „Toate vor fi consumatoare de energie care nu ne va costa nimic”, a explicat primarul localității.

Primăria Iclod a depus spre spre finantare un proiect pentru realizarea unui parc fotovoltaic de 78 kW care va asigura energia electrica necesară iluminatului public pentru întreaga comună. Un alt proiect vizează clubul de fotbal, unde se vor antrena peste 50 de copii din localitate. Acolo vor avea stadion cu teren sintetic, nocturnă, vestiare și dușuri, totul alimentat cu energie solară.

error: Content is protected !!