Andra s-a pus pe slăbit. La ce metodă a apelat: „Sunt foarte bucuroasă de ceea ce eman, dar ce ține de sănătate trebuie făcut pentru copii, pentru familie”

Updated on martie 7, 2024 Andra s-a pus pe slăbit. La ce metodă a apelat: „Sunt foarte bucuroasă de ceea ce eman, dar ce ține de sănătate trebuie făcut pentru copii, pentru familie” 1

Andra a decis să slăbească și a cerut ajutorul unor specialiști. Artista are de mult timp probleme cu greutatea, a încercat diverse diete, dar nu au funcționat, pentru că nu avea voință să le urmeze. A admis de multe ori că îi place să mănânce și nu se poate controla.

A mai precizat că îi place cum arată, este mulțumită de acest aspect, însă când e vorba de sănătate nu lasă lucrurile așa. ​​„Eu v-am zis o chestie, că trebuie să fii mulțumit de tine și să fii așa cum te-a lăsat Dumnezeu. Sunt foarte bucuroasă de ceea ce eman, de fericirea pe care o am în suflet, dar ce ține de sănătate…aici nu trebuie să te complaci, să zici „lasă că-i bine”. Nu! Tot ce ține de sănătate trebuie făcut, pentru a ști că ești bine, pentru copii, pentru familie”, a spus Andra, citată de romaniatv.net.

Cântăreața precizează că a vizitat un centru care promovează o metodă de slăbire, testată pe parcursul a 20 de ani de activitate în domeniul nutriției. Nu este vorba doar de o simplă dietă, ci la adaptarea unui plan alimentar echilibrat în funcție de necesitățile fiecărei persoane și stilului său de viață.

Am apelat la X (nr.denumirea centrului) ca să mai dau câteva kilograme jos pentru sănătate. Repet, nu pentru că nu-mi place cum arăt, pentru că sunt extrem de încântată de tot ce sunt, dar atunci când corpul îți dă semne că trebuie să faci ceva… atunci dacă nu reușești singur, trebuie să apelezi la specialiști. Vă pup. O să vă spun mai multe.

Dacă vă este mai greu să țineți singuri o dietă sau să aveți un stil de viață mai sănătos, este mereu mai ușor să apelezi la un nutriționist”, a adăugat vedeta.

Andra, confesiuni despre kilogramele în plus
La Românii au talent, Andra a vorbit despre faptul că are cu 10 kilograme mai mult decât ar trebui. Acest lucru nu reprezintă o problemă pentru ea, pentru că se simte bine în pielea ei. Vedeta a învățat să se accepte, dar până să ajungă aici a trecut prin diverse stări. În cele din urmă, Andra a reușit să se simtă bine și cu kilogramele în plus, care nu reprezintă o problemă pentru ea, din punct de vedere estetic.

Cântăreața a vorbit despre cât de importantă este acceptarea și cât de mult încerca să-și ascundă burtica la început. Jurata a decis să facă demersuri pentru a slăbi, dar numai pentru a fi sănătoasă, nu pentru a avea o siluetă de invidiat, scrie fanatik.ro.

“În primă fază, să știți că și mie mi-a fost greu să-mi accept burtica. Probabil, într-o lună două nu o să o mai am. (…) Eu n-am putut să slăbesc până acum pentru că nu m-am acceptat. Le ascundeam, îmi puneam trei chiloți pe mine, ca să ascund, să strâng burta. Și încercam să mă ascund. E, uite, azi am o pereche de chiloți pe mine.

Despre asta e vorba, am acceptat că trebuie să mă văd ca să fac schimbarea. Pentru sănătate o să fac o schimbare. Nu pentru că vreau să arăt mai bine să nu mai am burtica asta, dar vreau să fiu sănătoasă”, a spus Andra la Pro TV.

Vedeta a explicat că unul din motivele pentru care nu a reușit să slăbească a fost blocajul cauzat chiar faptul că nu își accepta trupul.

 

Advertisements
error: Content is protected !!