Membrii Clubului Presei de Turism – FIJET România au ales comuna Rimetea din județul Alba drept destinația anului 2024 în România, pe primul loc, în proiectul intitulat „Destinațiile FIJET România”, ajuns la cea de-a doua ediție. În cele două sate ale comunei funcţionează zeci de pensiuni cu oferte dintre cele mai atractive pentru cei care vizitează această zonă a Munţilor Trascău.
Comuna este situată în judeţul Alba, în Depresiunea Trascăului, un bazin intramontan străbătut de la nord spre sud de valea Rimetea, afluent al Arieşului. Satul se găseşte la poalele vestice ale unui impozant masiv calcaros cunoscut sub numele de Piatra Secuiului (1.128 m), creasta acestuia fiind limita cu judeţul Cluj.
„Pe mine zona m-a cucerit. Este un loc în care timpul pare că încremenește, locul ideal unde turistul se poate conecta cu tradițiile și istoria. Rimetea a fost un bogat centru minier și meșteșugăresc, iar Muzeul Etnografic din sat reconstituie o bună parte din istorie. Prelucrarea fierului, pictura pe mobilă și ornamentele complexe și viu colorate ale portului popular local cu multe influențe străine sunt la loc de cinste în acest muzeu situat în clădirea Primăriei.
Arhitectura caselor din Rimetea este unitară, excelent conservată de-a lungul anilor. Casele albe cu obloane verzi și flori la ferestre valorifică patrimoniul cultural local”, a susținut Liliana Boioglu, jurnalist economic și de turism, potrivit adevarul.ro.
Satul este străbătut de drumul judeţean DJ 107M situat în lungul văii Rimetea şi care leagă Aiud (la 25 km, cel mai apropiat oraş, în judeţul Alba) de Buru (comună pe valea Arieşului, în judeţul Cluj). Conform statisticilor oficiale comuna este vizitată de aproape 100.000 de turişti, cei mai mulți veniţi din străinătate, în special din Ungaria. Afluxul de turişti s-a dovedit benefic pentru comuna ridicată de mineri, care reuşeşte astfel să evite soarta altor localităţi miniere.
Rimetea, satul în care soarele răsare de două ori
Fenomenul special din satul Rimetea are și o explicație. În luna iulie, soarele răsare de două ori în satul situat mai sus de Aiud, învecinat cu crestele pietroase ale Munților Trascău.Este mai mult decât o iluzie optică, ține mai degrabă de relieful zonei. Zecile de creste ale Pietrei Secuiului se află la est de Rimeta, iar două dintre ele se evidențiază cu înălțimea generoasă.
Acestea se înalță atât de mult, încât soarele răsare după prima și dispare în spatele celei de a doua creastă. Aceasta blochează lumina răsăritului, după care soarele răsare din nou.
Astfel, abia după ce soarele depășește Piatra Secuiului se poate zice că a răsărit la Rimetea. Numai pe timp de vară este vizibil acest superb fenomen, mai exact la sfârșitul lui iunie și pe parcursul lunii iulie.