Updated on aprilie 8, 2024
Aflată în județul Cluj, comuna Sâncraiu este un adevărat colț de rai, iar în fiecare an transformat într-un tărâm al lalelelor. Turiștii sunt întâmpinați de un miros îmbietor şi culori strălucitoare, ce-ţi fură ochii! Acum, comuna clujeană Sâncraiu a devenit stațiune turistică de interes local.
Comuna Sâncraiu se află în județul Cluj, pe malul râului Călata, la 5 kilometri de Huedin, fiind alcătuită din cinci sate: Sâncraiu, Alunișu, Domoșu, Brășoru și Horlacea.
Comuna deține un patrimoniu etnocultural important, patrimoniu valorificat în cadrul activităților turistice, respectiv în cadrul diferitelor evenimente organizate. Patrimoniul etnocultural include pe de o parte tradiții și obiceiuri, dansuri (dansuri feciorești, tradiții de Crăciun, de Paști, Balul Strugurilor, etc.), pe de altă parte diferite obiecte vechi, de o valoare etnoculturală ridicată, port popular, mobilier cu elemente și motive populare, broderii tradiționale sau obiecte de uz casnic tradiționale.
Comuna atrage anual aproximativ 15.000 de turiști care se cazează în cele aproape 50 de pensiuni. Sătenii sunt mândri de cum arată ulițele, mai ales acum, de când autoritățile au plantat aproape 60.000 de lalele roșii și galbene.
(Sursa Foto: Vákár István)
Poka Andrei Gheorghe – primar comuna Sâncraiu: „Avem un program de înflorire a comunei, am început acum opt ani. Acum patru ani am dezvoltat puțin programul. Am plantat peste 15 mii de tulpini de trandafir în toate cele cinci sate ale comunei”
Oameni din toată colțurile lumii vin aici, mai ales cu ocazia evenimentelor, dar și doar să se plimbe, să respire aer curat și să se minuneze de un sat care parcă nu ar fi din România.
(Sursa foto: Lonay Arthur)
Patinoar acoperit, în valoare de 700.000 de euro, care va funcționa tot anul la Sâncraiu
Un patinoar modern, acoperit, care va funcționa tot timpul anului, a fost construit la Sâncraiu. Potrivit autorităţilor locale, investiția a fost de 700.000 de euro, din care 200.000 de euro sunt fonduri europene nerambursabile. Patinoarul se află în incinta școlii, unde mai există un bazin de înot semiolimpic, o sală de sport, o bază sportivă multifuncțională, o cantină și un internat pentru elevi.
Patinoarul are o suprafață totală de 600 de metri pătrați, cu o suprafață de patinaj de 340 de metri pătrați care este ovală și este prevăzută cu mantinele. Terenul este din material sintetic, din plăci care se asamblează pe principiul parchetului sau al unui puzzle.