340 de locuri de noi locuri de parcare în centrul Clujului, de anul acesta

Updated on februarie 13, 2024 340 de locuri de noi locuri de parcare în centrul Clujului, de anul acesta 1

După desființarea zecilor de locuri de parcare din centrul Clujului, șoferii mai primesc și o veste bună. Parkingul de pe strada Avram Iancu va aduce un plus de 340 de locuri de parcare. În ședința Consiliului Local, primarul Emil Boc a vorbit despre acest proiect, o investiție privată a Fondului de pensii al Bisericii Reformate.

„În zona centrală, pe strada Avram Iancu, vom avea un parking cu 340 de locuri. L-am gândit cu mulți ani în urmă, dar nu a mai trebuit să intervenim, pentru că privatul l-a făcut singur. Era conceput să se finalizeze odată cu strada Kogălniceanu”, a spus Emil Boc, citat de media9.ro.

Practic, acest parking va acoperi  toate locurile de parcare desființate recent în zona centrală. Parkingul Fondului de pensii al Bisericii Reformate va fi finalizat anul acesta. Proiectul a fost realizat de compania Dico&Țigănaș.

Casa de Pensii a Bisericii Reformate din România a cumpărat în 2016 parcela de teren. Investiția este estimată la peste 4 milioane de euro.

Parcarea supraterană va avea două subsoluri, parter, trei etaje și terasă, o suprafață totală 9.984 mp dintre care 549 reprezintă funcțiuni comerciale / Servicii, alimetanție publică, funcțiuni administrative / birouri, iar restul este pentru circulații și locuri de parcare, inclusiv pe terasă.

Autorizația de construire este valabilă 12 luni, timp în care trebuie declarată începerea lucrărilor. Parkingul ar urma să fie finalizat în trei ani. Proiectul a fost realizat de societatea Dico & Țigănaș.

“Conceptul arhitectural propus urmărește să realizeze o continuitate la nivel formal cu țesutul istoric existent, totodată făcând tranziția și legătura între tipologiile existente în zona studiată (locuire, servicii, activități comerciale).

Astfel, obiectul propus are un volum care s-a dezvoltat pentru a adăposti o parcare supraetajată publică, precum și spații de servicii, având în vedere cerințele celor două funcțiuni, precum și cerințele regulamentului de urbanism cu privire la amplasarea în aliniament (front continuu), acoperirea calcanului existent, indici urbanistici și accese”. 

Între timp, clujenii sunt nemulțumiți de faptul că primăria desființează tot mai multe parcări din zona centrală.

„Zilele acestea Primăria desfiintează aprox. 95 locuri de parcare pe str. Octavian Petrovici (lângă parcul Caragiale). Acestea fiind printre ultimele din zona centrală, după desființarea în anii trecuți a celor din p-ța Unirii, apoi Iuliu Maniu, Kogălniceanu, etc.

Sunt de acord, că traficul auto din centru ar trebui redus și foarte multe mașini, chiar nu ar avea ce căuta acolo, dar cred că nu ar trebui desconsiderați în acest hal nici cei care locuiesc în această zonă și care – cred – au și ei dreptul (si poate nevoia) de a poseda/folosi o mașină. Modele se găsesc în Europa.

Această pietonalizare sună bine, în prima lectură, dar din păcate, daca ne uităm atent, aceste spatii nu sunt redobândite de clujeni, pe aceștia poți să-i vezi eventual în trecere, ci sunt sunt folosite pentru bâlciuri, concesionate sau pentru poluarea aerului cu artificii.

Locuind in p-ța Unirii și folosind (din nevoie) zilnic mașina, o parcam – cu abonament de riveran – pe str. Petrovici (450m de locuința). Abonamentul l-am achiziționat (pentru tot anul) la începutul lunii. Azi am găsit somația pe parbriz să parchez ”regulamentar”, cu amenințările de rigoare… Am sunat la Politia Locală, să mă lumineze, unde-mi pot lăsa mașina. Răspunsul era: ”vă descurcați!” Cam același răspuns l-am primit de la d-na viceprimar, bineînteles, într-o propoziție dezvoltată, în stilul politicos al dânsei. Chiar mi-a sugerat, ca alternativă, să închiriez un loc de parcare la Cluj Arena, că este ieftin..

Ok, poate că sunt supărat, dar aș vrea să cred că și eu am același drepturi, ca cel care poate să-și cumpere un bax de apă minerală si un sac de detergent de la hipermarket să-l ducă acasă, apoi să vină la cafenea in centru cu mașina, pe când eu ar trebui să le car în mână de la Cluj Arena. Asta să fie Clujul de 5 stele?

Parcările se desființează pentru simplii muritori, că alții pot avea parcări private sau terase pe teren public sau organizare de șantier de mai bine de 5 ani, cum se observă in imaginile alăturate. Bravo Cluj, mergem spre bine!”, a scris Csorba Béla pe grupul Clujul Civic.

Advertisements
error: Content is protected !!