Updated on ianuarie 31, 2024 Un accident deosebit de grav a avut loc noaptea trecută pe pe DN 14, la ieșirea din Copșa Mică spre Mediaș. Un șofer de 29 de ani şi bebeluşul lui, de numai 8 luni, au murit după ce maşina a intrat într-un cap de pod şi s-a răsturnat.
Cel mic era ţinut în braţe de mama lui, iar bărbatul nu purta centura de siguranţă, au constatat poliţiştii, potrivit stirileprotv.ro.
Puțin după ora două noaptea, camerele de supraveghere ale unei locuințe din zonă au surprins impactul. În imagini se vede cum mașina în care se aflau cei trei vine cu viteză mare și intră direct într-un cap de pod, apoi se răstoarnă. Bubuitura i-a alertat pe vecini!
Martoră:“Am văzut că era omul întins pe lângă mașină, era un băiețel micuț, nu se vedea. Doamna striga în mașină, a venit salvarea. Domnul l-au resuscitat aici dar nu au reușit”.
Martor:“De la stâlp, au intrat în capul podului. S-a răsturnat pe pod”.
Din păcate pentru șoferul de 29 de ani și pentru bebeluş nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul făcuse imprudența să nu poarte centura de siguranță şi pur şi simplu a fost proiectat prin parbriz.
Iar bebelușul nu era fixat în scaunul special pentru cei mici, aşa cum prevede legea.
Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu: “Au fost găsite trei victime, tânără și un bebeluș încarcerați și un bărbat proiectat în afara autoturismului”.
Mama bebelușului, o tânără de 17 ani, a fost transportată la spital.
Ioana Mătăcuță, purtător de cuvânt spitalul de pediatrie Sibiu: ”Este internată, stabilă hemodinamic și respirator și prezintă fracturi la nivelul membrelor. Rămâne spitalizată pentru îngrijiri medicale”.
Cuplul se întorsese recent în țară și ar fi vrut să se stabilească în Mediaș, spun rudele.
Maria Velțan, verișoara șoferului: “Aseară au venit la noi în sat și voia să se întoarcă acasă la apartamentul lui. Și pe la ora 3 am aflat, au venit și m-au anunțat”.