Cine este clujeanca ucisă în dubla crimă care a zguduit Italia

Cine este clujeanca ucisă în dubla crimă care a zguduit Italia

Updated on ianuarie 6, 2024 Două românce din Italia au fost găsite fără viață, în locuințele lor, joi noapte, într-o provincie din Sicilia. Polițiștii cred că femeile au fost ucise și bănuiesc că ambele crime ar avea legătură între ele. Victimele aveau 56 și, respectiv, 58 de ani și erau prietene. Doi bărbați au fost audiați.

Cele două femei au fost găsite fără viață în localitatea Naro din provincia Agrigento, în sudul Siciliei. În jurul orei 2 a nopții, pompierii au fost chemați să stingă un incendiu, la apartamentul româncei de 56 de ani. Înăuntru, salvatorii au găsit trupul carbonizat al femeii. Una dintre cele doua, in varsta de 57 de ani, ar fi din localitatea Salisca, comuna Câțcău, conform primelor date, scrie stirileprotv.ro.

Cine este clujeanca ucisă în dubla crimă care a zguduit Italia 1

Maria Rus este din Salisca si plecase in Italia in urma cu mai bine de doua decenii. Si fiicele ei sunt plecate din tara, iar una dintre ele locuieste la cativa kilometri de locul in care a fost ucisa mama ei. Sotul Mariei s-a intors in tara de curand si urmau sa divorteze din cauza neintelegerilor pe care le aveau, scrie dejeanul.ro.

Tot pompierii aveau să găsească, în scurt timp, și trupul fără viață al româncei de 58 de ani. La nici două sute de metri de locuința primei femei, victima zăcea într-o baltă de sânge, în casa ei. Avea răni teribile pe corp, posibil din încercarea disperată de a se apăra.

Delia Zărnescu locuia singură, după ce soțul ei italian murise în urmă cu trei ani. Vorbise la telefon cu sora ei din România cu numai câteva ore înainte să moară.

Potrivit presei italiene, anchetatorii au în vedere o dublă crimă. Carabinierii și procurorii italieni fac acum cercetări.

„Moartea celor doua românce este o traumă pentru mica noastră comunitate”, a declarat primarul din Naro.

În localitatea respectivă din Sicilia locuiesc aproximativ 600 de români. Doi bărbați, care s-ar fi întâlnit seara trecută cu victimele, au fost duși la audieri.

Primarul din Naro s-a declarat şocat. “Am aflat vestea în această dimineaţă din presă, aştept mai multe informaţii pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat. Dar întreaga comunitate este şocată de o asemenea violenţă”, a declarat pentru Adnkronos Maria Grazia Brandara, primarul din Naro (Agrigento), după moartea a două femei, găsite moarte în timpul nopţii în două case diferite, nu departe una de cealaltă.

Se pare că cele două femei erau prietene, iar soţul uneia dintre ele murise cu ceva timp în urmă. “Nu le cunoşteam personal pe cele două victime, dar moartea lor rămâne o traumă pentru mica noastră comunitate. În calitate de primar, nu pot decât să simt o mare tristeţe”, a declarat Maria Grazia Brandara

Advertisements
error: Content is protected !!