Viața unui clujean a fost salvată de o polițistă din București. Bărbatul sunase la 112 să anunțe ca se va sinucide

Updated on noiembrie 4, 2023 Un clujean în vârstă de 56 de ani a sunat duminică, 29 octombrie, în jurul orei 20.00, la 112 pentru a anunța că se va sinucide. El se afla în București și, astfel, apelul său a fost preluat de polițiștii din Capitală.

Bărbatul a spus că are asupra sa un cuțit, iar apoi, fără nicio altă explicație, a închis brusc telefonul. Însă, operatoarea serviciului de urgență a reușit să reia legătura telefonică cu acesta, iar după aproximativ 40 de minute de discuții a aflat și locul în care se afla: într-un imobil din sectorul 4.

Viața unui clujean a fost salvată de o polițistă din București. Bărbatul sunase la 112 să anunțe ca se va sinucide 1

Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 14 care, în scurt timp, au ajuns la fața locului și l-au găsit pe bărbat teafăr și fără semne de violență pe corp. El le-a spus oamenilor legii că ar vrea să ajungă acasă, astfel că polițiștii l-au condus la Gara de Nord și i-au cumpărat un bilet de tren spre Cluj-Napoca, informează gandul.ro.

„112, numărul unic pentru situații de urgență. Numărul la care colegii noștri de la Dispecerat răspund non-stop. Aici, niciun apel nu seamănă cu altul. La capătul firului se află o persoană care are nevoie urgentă de ajutor. Fie un părinte care nu știe cum să-și ajute copilul, fie, pur și simplu un cetățean a cărui viață atârnă de un fir de ață.

Un astfel de apel a preluat duminică o colegă. Un domn, îngenunchiat de viață decide să părăsească această lume. Înainte de a face asta, însă, a sunat la 112 să-și anunțe intenția, iar apoi a închis!

Lidia, colega noastră de la Dispeceratul Poliției Capitalei l-a sunat înapoi. Din fericire bărbatul a răspuns la telefon. Nu a vrut, însă, să ofere nicio informație în plus!

Fără date, fără istoric, nici măcar cu un nume, colega noastră, Lidia, a preluat cazul. Practic, din acel moment, viața bărbatului a fost pusă în mâinile colegei noastre. O răspundere enormă. Un pas greșit, un cuvânt, orice făcea din acel moment colega noastră putea să facă diferența între viață și moarte.

Cu o răbdare de fier, cu calm și mai presus de orice, cu empatie, așa a reușit colega noastră să-l salveze pe bărbat.

38 de minute a durat apelul la 112. Timp de 38 de minute, colega noastră a reușit să rezoneze cu bărbatul de la capătul firului, l-a ținut aproape, l-a înțeles și i-a câștigat încrederea. Cumva, la capătul firului de telefon, bărbatul, greu încercat de viață, avea să găsească înțelegerea de care avea atâta nevoie.

„- Dumnezeu lucrează prin oameni!”

Asta i-a spus colega noastră bărbatului. Și așa este. De data aceasta, Dumnezeu, cu o mână invizibilă, l-a îndrumat să sune la 112, înainte de a recurge la gestul fatal. Iar acolo, la capătul firului a răspuns …. salvarea sa.

Cu blândețe și o siguranță de nedescris, colega noastră a reușit să afle unde este bărbatul. Cu întrebări simple, cu grijă, din aproape în aproape, cu întrebări cheie și mai presus de orice cu iubire, iubire față de oameni și față de meseria nobilă pe care și-a ales-o, Lidia a aflat unde se află omul nostru și a transmis informațiile colegilor aflați în teren.

Și i-a promis ceva. I-a promis că polițiștii care vor ajunge la el îl vor ajuta. Îl vor ajuta să ajungă acasă, tocmai la Cluj.

Și așa a fost. Colegii noștri au ajuns la el și l-au dus la Gara de Nord. Acolo, i-au cumpărat un bilet și l-au urcat în trenul care avea să-l ducă… acasă.

Munca noastră nu-i ușoară, dar fericirea care reiese din salvarea fiecărei vieți ne umple sufletele de bucurie. Nimic nu se compară cu salvarea unui om.

Azi, îi mulțumim colegei noastre Lidia pentru profesionalismul de care a dat dovadă” a transmis Poliția Capitalei pe Facebook.

Advertisements
error: Content is protected !!