Updated on octombrie 12, 2023 Trafic infernal în această dimineață în Florești. Nu mai puțin de 40 de autobuze au fost blocate din această cauză.
„40 de autobuze au fost blocate în traficul din Floresti și în această dimineață
Imaginea de mai jos, surprinsă în această dimineață, la centrul nostru de monitorizare a traseelor și autobuzelor CTP din zona Floresti, arată cele 40 de autobuze blocate în traficul infernal din cea mai mare comună a României.
Compania noastră regretă întârzierile și disconfortul călătorilor noștri, provocate de traficul greoi.
Din păcate și CTP suferă pagube din cauza acestui blocaj din trafic.
Șoferii noștri se străduie să fie punctuali și să-i transporte pe călătorii noștri în siguranță și la timp, dar în multe dimineți îndeplinirea acestor misiuni devin imposibile.
Ne pare rău și regretăm această situație neplăcută”, au transmis reprezentanții CTP Cluj.