Un avion n-a putut decola din Cluj Napoca pentru că pasagerii erau prea grei. 15 dintre ei au fost dați jos

Updated on august 31, 2023 Compania aeriană Lufthansa a refuzat îmbarcarea mai multor pasageri pe un zbor care pleca din Cluj-Napoca spre Munchen (Germania), invocând „excesul de greutate al avionului”. Incidentul a avut loc pe 4 august 2023.

Conform Serviciul de Reclamații Erreklamatu, 15 persoane au fost nevoite să rămână la sol. Printre acestea și doi angajați ai unei companii din Guipúzcoa, care erau pregătiți să zboare cu un avion al companiei Lufthansa de la Cluj-Napoca la Munchen, de unde ar fi luat un alt avion spre Bilbao, scrie adevarul.ro.

Un avion n-a putut decola din Cluj Napoca pentru că pasagerii erau prea grei. 15 dintre ei au fost dați jos 1

După înregistrarea bagajelor și accesarea zonei de îmbarcare, pasagerii au fost informați că zborul va avea o întârziere de două ore, fapt care a făcut ca zborul de legătură cu Bilbao să fie compromis.

La un moment dat, s-a început îmbarcarea pasagerilor, dar cu toate acestea, la jumătate de oră după începerea procedurilor de decolare, comandantul a informat pasagerii despre probleme legate de greutatea avionului și faptul că echipajul încearcă să redistribuie bagajele pentru echilibrarea sarcinii.

Ulterior, pasagerii au fost informați că 15 dintre ei vor trebui să coboare din avion și să se întoarcă în terminal, fără explicații clare despre criteriile de selecție.

Cei doi spanioli, care s-au numărat printre cei 15, au fost nevoiți să își recupereze bagajele și să închirieze un autoturism pentru a ajunge la Timișoara, pentru a prinde un alt zbor către Munchen. De acolo, și-au continuat călătoria spre Bilbao.

Erreklamatu a declarat că acest incident este, tehnic vorbind, o „denegare a îmbarcării” și, prin urmare, compania aeriană are responsabilitatea de a oferi un mijloc de transport alternativ.

De asemenea, compania trebuie să acopere toate cheltuielile suplimentare apărute, inclusiv costul închirierii autoturismului. Pasagerii afectați ar trebui, de asemenea, să primească o compensație financiară între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului.

error: Content is protected !!