Updated on august 29, 2023 Clujenii se plâng de câteva zile de un miros insuportabil în oraș. Zeci de sesizări au fost făcute pe aplicația My Cluj, unde clujenii s-au plâns de izul puternic și extrem de neplăcut, unii numindu-l scârbos sau chiar de nesuportat.
Emil Boc spune că a primit sesizări cu privire la această problemă și a cerut imediat toate rapoartele necesare.
„Cei de la controlul mediului nu au putut încă să identifice exact până în acest moment. S-au făcut verificări la Centrul Integrat de Management al deșeurilor și am solicitat Asociației co-metropolitane de la nivelul județului Cluj, să vadă dacă acolo când se depun un depozit deșeuri există vreo problemă.
Deocamdată nu mi-au raportat că ar fi vreo problemă, rampa cealaltă, veche, este inactivă, nu există niciun fel de activitate care să denote producerea acestui miros. Am cerut de asemenea să vadă la stația de epurare nu există vreo problemă și care să genereze un asemenea miros.
Vor formula autoritățile statului un răspuns instituțional care să curme acest lucru, care, repet, ne deranjează pe toți și este inacceptabil.
Singurul lucru unde se derulează practic activități este acest Centru Integrat de management al deșeurilor, care este pentru întregul județ. Acolo lucrurile, din câte au precizat până în acest moment colegii mei, se desfășoară conform procedurilor standard, dar vor fi accelerate verificările”, a declarat primarul la Radio Cluj.
Liderul forului administrativ județean clujean, Alin Tișe, a vorbit, marți dimineață, la un post local de radio, despre acest subiect și a explicat măsurile luate până acum.
„Ca autoritate publică județeană, îmi fac datoria să-mi cer iertare clujenilor pentru miros. Aș vrea să-i informez că, încă din data de 23 august, am sesizat Agenția de Mediu pentru a verifica exact cauza acestui miros și pentru a se dispune măsuri de remediere. Consiliul Județean Cluj a aplicat penalizări și a solicitat acestor instituții luarea de măsuri.
Administrarea CMID-ului și ridicarea gunoaielor din întreg județul au fost date unei firme private. Dacă nu se îndeplinește contractul, noi aplicăm sancțiuni, lucru pe care l-am făcut deja.
Înțeleg de la Agenția de Mediu și Garda de Mediu că au fost și azi prezente la CMID pentru a verifica intrarea în contractul de operare. Cred că, în timp, prin aplicarea sancțiunilor și prin faptul că aceste instituții sunt prezente acolo, se va intra într-o normalitate”, a declarat Alin Tișe, citat de Ziua de Cluj.