Updated on martie 30, 2023 Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj până în 2029, potrivit informațiilor Antena Sport. Antrenorul campioanei României ar fi fost convins de Neluţu Varga să rămână în Gruia. „Bursucul” a profitat de pauza competiţională şi a parafat noua înţelegere.
Din informaţiile AS.ro, Petrescu a fost cu şefii lui CFR Cluj la notar şi a semnat un contract valabil până în 2029. Are încredere că poate aduce un nou titlu în Gruia, al şaselea la rând!
Patronul ardelenilor anunţase, săptămâna trecută, că a bătut palma cu Dan Petrescu pentru a-şi prelungi contractul. În cele din urmă, actele au fost parafate.
“Jocul echipei am senzația că este într-o cumpănă și își vor reveni pe traseu. Contează foarte mult că noi am jucat 50 de meciuri într-o perioadă foarte scurt, înseamnă enorm de mult pentru o echipă. Când își revin și se odihnesc își vor intra în cursul lor normal.
Ne batem cu toți, va fi un play-off foarte strâns. Toți au șanse. Farul îmi place cum merge, îmi pune un semn de întrebare pentru câștigarea titlului. Sperăm să ne reabilităm să ajungem acolo unde ne dorim. Am discutat cu Dan Petrescu, suntem de acord.
Este doar o chestie de a pune pe hârtie. Se va prelungi până în 2029, încă 5 ani de la finalul actualului contract, în 2024. Am bătut palma”, a spus Neluțu Varga la fanatik.ro.
CFR Cluj este în cărți pentru al șaselea titlul consecutiv în Liga 1. După prima etapă din play-off, ardelenii ocupă poziția a doua, cu 33 de puncte, la două lungimi în urma liderului Farul Constanța.
Dan Petrescu se află la al treilea mandat pe banca celor de la CFR. Până acum, are patru trofee de campion al României în palmares la cârma trupei clujene, unul cu Unirea Urziceni, o Supercupă cu ASA Târgu Mureș, o Cupă a Chinei, la Jiangsu, și un titlu în liga a doua din Rusia, cu Kuban Krasnodar.
Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu, Al-Nasr SC, CFR Cluj și Kayserispor sunt formațiile pregătite de-a lungul timpului de Petrescu.