Updated on martie 20, 2023 Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a acuzat în termeni duri arbitrajul de la meciul cu Rapid.
Finalul partidei a fost nebun. Rapid a ratat incredibil golul de 2-3, Ioniță luftând în fața porții. Apoi, în prelungirile meciului, campioana a reușit să trimită mingea în plasă prin Anton Maglica. Reușita a fost anulată pentru un ofsaid neclar, după o analiză de aproape 3 minute în camera VAR.
„Vor s-o curețe pe CFR! E viciere de rezultat”, a „tunat” Petrescu, cel care a declanșat apoi o tiradă la adresa arbitrajului. ”Se urmărește s-o curețe pe CFR! Dă-mi ce e al meu! De unde a văzut el ofsaid? N-a fost niciun ofsaid! E viciere de rezultat. Cei de la VAR să plătească. Nu zic că meritam victoria, dar ăsta a fost gol. Restul e cancan!
Nici nu mai vreau pauză, se duc la națională vedetele noastre și uită să mai joace. Ne merităm soarta. Fiecare se gândește la ce trebuie să facă el, nimeni nu se gândește la meciul de azi.
Băieții au fost cu capul în nori azi, inclusiv cei patru fundași (n.r. Cristi Manea, Yuri, Burcă și Camora). Trebuie să-și asume! Să-și mai asume și ei, să mai spună și ei că au fost slabi. Nu merită la nicio națională după modul în care au jucat azi.
Rapid a fost mai bună în duelurile unu contra unu, dar nu ne-a surprins. Dar când fundașii noștri sunt sub nivel, n-avem cum să câștigăm campionatul! E bine când nu pierzi, dar va fi foarte greu după pauza de la națională. N-o să am cum să pregătesc bine următorul meci, cel cu Craiova, care n-are jucători la lot. Nu mă așteptam ca la VAR să ni se anuleze un asemenea gol”, a spus Dan Petrescu, citat de adevarul.ro.
Cristi Balaj, nemulțumit după Rapid – CFR Cluj
Fostul arbitru internațional se bazează pe poziția unuia dintre fundașii Rapidului, despre care spune că era, cu piciorul, mai aproape de linia porții sale.
”Maglica nu este pe linie cu ultimul apărător, este mai spre mijlocul terenului. Avem doi apărători, cel din mijloc și, în spatele lui, între el și atacantul nostru, se află un alt apărător, căruia i-am fi văzut gheata dacă era pe linie. Asta înseamnă că e mai aproape de linia porții.
Dacă ar fi avut piciorul și gheata pe aceeași linie cu apărătorul care are mâna stângă în față, i-am fi văzut gheata. Piciorul este și mai în spate. Uitați-vă la atacantul nostru, unde are picioarele, se vede clar. El nu este atât de aplecat, încât să fie prezentată o asemenea linie.
Indiscutabil (n.r. că nu s-a tras linia bine din camera VAR). Apărătorul de lângă atacant are piciorul atât de spate încât nu-i vedem gheata. Atacantul nostru nu a fost atât de aplecat, era static. S-a prezentat un ofsaid de o jumătate de metru, este rușinos!
Din experiența meciurilor pe care le-am avut, pot să afirm, cu subiectivismul care mă caracterizează, că atacantul nostru, văzând picioarele sale, nu este atât de aplecat încât să fie în poziție de ofsaid. Cădea dacă era atât de aplecat.
Umărul este mai înalt decât piciorul la nivel gazonului. Din punctul meu de vedere, gheata apărătorului de lângă atacantul nostru este mai aproape de linia porții.
Nu vrea să dau în Rapid, în arbitri, dar, din punctul meu de vedere, au fost trasate greșit liniile”, a declarat Cristi Balaj, la Fotbal Club, de la Digi Sport.