Updated on ianuarie 17, 2023 La finalul perioadei de pregătire, Andrei Burcă a transmis că s-a acumulat oboseala, dar speră că el și colegii săi își vor reveni până la primul meci din Liga 1, cu Farul.
”După jocul de azi, consider că a fost o zi bună. A fost un cantonament greu. Picioarele sunt grele. Am făcut față acestui adversar. Toate partidele au fost pe munchie de cuțit. Important e să mergem acasă și să ne revenim.
Pe toți (n.r. jucătorii cei noi) îi primim bine în grup. Toți se pot adapta la condiții, la ce vrea Mister. Suntem conștienți că ne așteaptă un meci dificil (n.r. cu Farul). Avem și meciul cu Lazio.
Nu am terminat anul bine. Ne doream să fim pe primul loc. Trebuie să mergem acolo (n.r. la Farul) și să scoatem un rezultat bun”, a spus Andrei Burcă, citat de digisport.ro.
CFR Cluj a încheiat cu o remiză stagiul de pregătire din Spania
Campioana României a remizat în ultima partidă de verificare din cantonamentul din Spania, 2-2 cu FC Heidenheim, iar marți va reveni în țară pentru reluarea SuperLigii.
Elevii lui Dan Petrescu s-au văzut conduși din minutul 26, după ce noul venit Bogdan Țîru a respins o minge în propria poartă. Egalarea a venit în minutul 57, după un corner executat de Ciprian Deac și reluat în plasă de fundașul Yuri, scrie hotnews.ro.
Janga a dus-o pe CFR în avantaj, în minutul 80, după o pasă a aceluiași Deac, dar Heidenheim, ocupanta locului 3 din liga a doua germană a egalat patru minute mai târziu prin Thomalla.
Dan Petrescu a început cu următoarea formulă: Scuffet, Manea, Țîru, Yuri, Burcă, Braun, Muhar, Boateng, Deac, Yeboah, Bîrligea.
Clujenii termină stagiul de pregătire de la Oliva Nova, Spania, cu o victorie, două remize și o înfrângere și vor reveni marți în România.
CFR va întâlni în deplasare liderul Farul, luni 23 ianuarie, de la ora 21:00, în etapa a 22-a a SuperLigii.