Updated on iunie 15, 2022 Un băiat de 14 ani din Cluj a murit după ce un şofer l-a lovit cu maşina într-o intersecţie, la ieşire din Gherla. La faţa locului a fost solicitat şi un elicopter SMURD. Din păcate, medicii nu au putut face nimic pentru adolescent, decât să constate decesul, anunță Observator TV.
IPJCLUJ: „ La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 14.25, polițiștii au intervenit la un accident rutier, soldat cu decesul unui minor.
Din primele informații, un minor în vârstă de 14 ani, care se deplasa cu bicicleta din direcția Nicula înspre localitatea Mintiu Gherlii, ajuns la intersecția DJ 109 D cu DJ 109 C, ar fi fost surprins și accidentat de autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani.
La fața locului s-au deplasat cu celeritate polițiștii, echipajul medical și elicopterul SMURD.
Echipajul medical prezent la fața locului, a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, minorul a fost declarat decedat.
Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”.
Tânără lovită pe trecere pe Traian Vuia
O femeie a fost grav rănită într-un accident care a avut loc miercuri, 15 iunie, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.30, la ieşirea din Cluj-Napoca spre Apahida, anunță Ziua de Cluj.
Din primele informații, o conducătoare auto în vârstă de 65 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe direcția Cluj-Napoca spre Apahida, ar fi surprins și accidentat o femeie de aproximativ 30 de ani, în zona indicatoarelor trecere pentru pietoni.
”În urma impactului, femeia care se angajase în traversarea părții carosabile a necesitat îngrijiri de specialitate, fiind transportată la o unitate medicală. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.