Updated on ianuarie 23, 2022 Oves Enterprise, companie din Cluj-Napoca specializată în dezvoltarea software, cu afaceri de circa 14 mil. lei la finalul anului 2021, anunţă deschiderea unui birou în Germania, la Munchen, şi extinderea echipei cu circa 60 de persoane anul acesta.
„În prezent, avem 20 de clienţi în afara României, 10 dintre aceştia fiind în Germania. De aici şi dorinţa de înfiinţare a unui birou OVES Enterprise în Munchen. De asemenea, 80% din cifra de afaceri de anul trecut a fost generată de business din afara ţării, iar odată cu extinderea la nivel internaţional estimăm că ponderea va fi majorată spre 95%”, a spus Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, pentru Ziarul Financiar.
Pe parcursul anului 2021, cifra de afaceri a companiei OVES Enterprise a crescut de patru ori, ajungând la aproximativ 14 milioane de lei, iar pentru anul 2022, compania din Cluj îşi propune cel puţin dublarea veniturilor, ţinta asumată fiind de 30 de milioane de lei.
„Observăm o creştere exponenţială a cererii globale de produse digitale. Credem că eforturile depuse în anii anteriori, precum şi investiţiile în creşterea echipei – doar anul trecut am alocat un milion de euro în resurse şi creşterea echipei, concomitent cu nivelul ridicat de încredere din partea clienţilor existenţi ne-au permis să profităm de cererea globală uriaşă de servicii şi produse digitale şi să accelerăm, astfel, businessul peste estimările iniţiale”.
De asemenea, planurile de dezvoltare ale companiei pentru acest an vizează şi dublarea numărului de angajaţi, pentru a susţine extinderea pe piaţa internaţională. Astfel, de la 68 de membri, în 2021, echipa urmează să ajungă la 130 la finalul lui 2022.
În prezent, cea mai mare parte din businessul OVES Enterprise este generat de serviciile de team/staff augmentation, în condiţiile în care compania are o echipă de consultanţi specializaţi pe cele mai importante tehnologii enterprise: Java, .net, Python, Big Data şi Front End (Angular, React etc).
„În ultimii doi ani, portofoliul nostru de clienţi a crescut şi s-a diversificat cu companii mai mari, din industrii precum automotive şi fintech, iar proiectele pe care le livrăm pentru acestea sunt mai sofisticate, integrând tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data. Pentru anul în curs, planul nostru este să consolidăm capacităţile interne de vânzare şi de execuţie ale proiectelor, şi să beneficiem cu atât mai mult de certificările ISO9001 şi IS027001, atrăgând clienţi cu nevoi şi mai sofisticate şi proiecte de dezvoltare mai complexe, care să ne pună în valoare echipa”, a adăugat Mihai Filip.