Updated on noiembrie 8, 2021 Federaţia Internaţională de Tenis a suspendat-o pe turcoaica Cagla Buyukakcay după ce a fost depistată pozitiv la un control efectuat la Cluj-Napoca.
Tenismana se apără, spunând că substanţa găsită în organism, ractopamină, a apărut pentru că a cosumat carne contaminată, informează adevarul.ro.
“Singura concluzie logică la care am ajuns, în ceea ce priveşte prezenţa acelei substanţe în corpul meu, este că am consumat carne contaminată“, a scris Cagla Buyukakcay pe Twitter.
Substanța interzisă cu care a fost depistată se numește ractopamină și se află pe lista interzisă a agenților anabolizanți.
Totul a pornit în luna august, când WADA i-a cerut turcoaicei o mostră de urină în timpul competiției de la Cluj. Proba acesteia a fost trimisă în Canada, pentru analize de laborator, unde s-a descoperit că sportiva a folost ractopamină.
Pe 4 noiembrie, Cagla Buyukakcay a fost suspendată provizoriu de ITF. Între timp, jucătoarea din Turcia a cerut o reexaminare a probei.