Updated on mai 24, 2022 Robert Paul Igna a decis să renunţe la viaţa cotidiană şi să se munte în mijlocul naturii, într-o poiană din Munţii Cugirului. Robert explică decizia de mutare dintr-un oraş cosmopolit cum este Cluj-Napoca, într-o cabană de la Cugir drept rezultatul unui ”declic”. Totodată, Robert s-a aflat în prima serie de competitori la reality-show-ul ”Suprevieţuitorul”
”Eram în Cluj, la masterat. Ieşeam cu colegii de la facultate la căţărat, la cursuri de supravieţuire, la alergări pe munte. Uneori mă trezeam ţinându-mă de bara de tramvai şi rămâneam doar cu imaginea fixă de unde am fost şi ce am făcut: când eram sus pe o stâncă, când eram pe Tarniţa la scufundări, de la marşurile pe munte. Simţeam că e prea mare ruperea. Astfel am decis să renunţ la viaţa de oraş şi să mă retrag la Cugir”, afirmă tânărul pentru Adevarul.
”A trebuit să am mare grijă de condiţiile de care am nevoie şi eram convins că nu îmi pot permite luxul unui apartament. Nu am vrut, touşi, să renunţ la condiţiile cât de cât satisfăcătoare de locuit, să mă simt cât de cât acasă. Mi-am dat seama că este foarte important să fie un izvor în apropiere şi să am energia electrică. Am captat apa izvorului din pădure care curge la chiuvetă. Am adus-o aproape de noi cu ajutorul unui sistem de colectare pe care l-am învăţat de pe youtube, de la un tip din Alaska”, afirmă Robert Igna.
Robert s-a aflat în prima serie de competitori la reality-show-ul ”Suprevieţuitorul”. Acesta a absolvit în 2009 Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Cluj-Napoca, secţiunea de înot. Cunoştinţele sale despre acest sport le transmite acum copiilor din Cugir care vor să înveţe să înoate. Organizează cursuri la bazinul de înot al unei pensiuni din zonă, unde are în prezent un număr de 16 copii, între 5 şi 12 ani, pe care îi consideră ”extraordinar de receptivi”.
Cabana este dotată cu un sistem de panouri fotovoltaice care furnizează energia electrică necesară. De asemenea, din sera din apropierea construcţiei recoltează roşii, vinete, ardei şi crastaveţi, legumele pe care orice om şi le doreşte pe masă. Robert spune că la extinderea cabanei existente a lucrat trei luni, după ce s-a întors din Flipine, împreună cu câţiva prieteni, ”de dimineaţa până seara”.
Aventura din Filipine
Robert s-a aflat în prima serie de competitori la reality-show-ul ”Suprevieţuitorul”. ”Realitatea concursului este mult mai dură faţă de ce se vede pe sticlă. Te trezeşti peste nopate într-un mediu în care nu eşti acomodat, relativ ostil. Cei mai mari duşmani de acolo sunt insectele. Ce am învăţat până atunci, tehnicile de supravieţuire, m-a ajutat mental şi psihic. Am ajuns printre ultimii care au părăsit competiţia, mai era puţin şi intram în finală”, afirmă tânărul, citat de cugirinfo.ro
Robert a rezistat în competiţie 42 de zile dintr-un total de 46. ”În a 43-a zi mi-am văzut telefonul, ceasul şi m-am uitat în oglindă şi nu-mi vedea să cred că eram eu. Am piedut 12 kilograme. A fost o experinţă care mi-a demonstrat că suntem capabili de foarte multe lucruri”, completează acesta.