Updated on august 2, 2021 Cluj-Napoca este primul oraș din România unde va fi implementat proiectul-pilot de emitere a cărților de identitate electronice. Buletinul va conține un CIP, dar și elemente de securitate suplimentare, ca în Belgia sau Germania.
Cei cărora le expiră actul de identitate vor primi noul buletin electronic și vor avea unele avantaje. Iar cei care nu doresc un document cu CIP, pot opta pentru buletinul simplu, doar că nu vor mai putea călători în baza lui în afara granițelor.
„Astăzi, la Cluj-Napoca, am dat startul proiectului pilot pentru emiterea cărții electronice de identitate.
Prin implementarea acestui proiect ne îndeplinim o obligație europeană care derivă din adoptarea în anul 2019 a Regulamentului European (UE) 2019/1157 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor UE.
La nivel național s-au făcut toți pașii, de ordin legislativ, pentru implementarea Cărții Electronice de Identitate, în special în perioada 2020 – 2021, ceea ce a făcut posibil momentul de astăzi.
Documentul de identitate pe care l-am lansat astăzi asigură cetățenilor garanții suplimentare de securitate și un acces facil la servicii esențiale.
Astfel, noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în Platforma informatică de asigurări de sănătate și va asigura suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile publice.
Emiterea cărții electronice de identitate este rezultatul unei colaborări inter-instituționale, fiind un moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituțional al serviciilor publice, cât și facilitățile de care cetățeanul român va putea beneficia odată cu deținerea noului document.
Pentru succesul acestui proiect este obligatoriu să fie parcursă fiecare etapă în parte cu profesionalism și seriozitate, astfel încât eliberarea acestui nou tip de document de identitate să devină o procedură obișnuită, la îndemână cetățenilor.
Sunt încrezător că acest proiect pilot este deschizător de drumuri și va fi un exemplu de bună practică, la standardele de calitate si eficiență așteptate de cei care vor solicita acest nou tip de act de identitate”, a transmis Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.