Updated on iunie 21, 2021 Americanul expulzat în luna martie, de pe Aeroportul din Cluj, a revenit și a luat-o de soție pe iubita lui din Dej, cunoscută online.
A inghetat de frig in fata aeroportului, si-a adus avocati, s-a “razboit” cu vamesii, dar nu si-a pierdut speranta. Cei doi au spus “DA” in fata ofiterului starii civile de la Dej, transmite dejeanul.ro.
Cererea de casatorie a fost facuta chiar pe Aeroportul din Cluj, in luna martie, atunci cand americanul a venit pentru prima data in Romania pentru a o intalni pe Larisa, dupa un an de relatie online. A vandut tot ce avea in SUA, si-a pus cele mai dragi lucruri intr-un singur bagaj si a pornit spre Romania pentru a-si schimba viata.
Vamesii din aeroportul clujean au considerat ca vizita americanului la noi in tara nu este una justificata, astfel ca i-au refuzat intrarea. L-au tinut o noapte intreaga in aeroport, iar mai apoi l-au trimis cu un avion in Germania, acolo unde facuse ultima escala.
Au urmat aproape 3 luni in care cei doi s-au lovit puternic de birocratia romaneasca, de acte traduse, copiate, avizate, semnate, contrasemnate si plimbate de la un birou la altul pentru a convinge autoritatile statului ca ceea ce isi doresc cu adevarat este sa fie in mod oficial o familie.
Au stat cu sufletul la gura si in tensiune pana în urmă cu 3 zile, cu doar o zi inainte ca lui sa ii expire viza de sedere in Romania, fiindu-i in cele din urma acceptata casatoria cu un cetatean roman.