Updated on iunie 20, 2021 Consilierii locali din Cluj Napoca au aprobat PUZ-ul pentru cel mai mare proiect imobiliar din România.
Acesta este conceput ca un mic oraș prin care vor circula autobuze electrice, șoferii vor putea vedea direct de pe smartphone care sunt locurile libere de parcare, iar nivelurile de poluare și zgomot vor fi identificate prin senzori.
Va include 10.000 de apartamente, mall, școală, grădiniță, creșă, supermarketuri, hotel și aparthotel, spații de birouri, parcuri și săli de conferință, zonă de recreere, socializare și plimbare, amfiteatru, dar și un heliport.
Proiectul nu este văzut cu ochi bunii de toți clujenii, din cauză că orașul este deja extrem de aglomerat.
„Cica s-a aprobat un plan de urbanism cu 10.000 apartamente,cu gondola cu tot si helioport. Vorbesc de Cluj. Sper sa fie o stire falsa. Suntem sufocati si ciuruiti si fara cele 10.000 ap”, a scris fostul senator Eckstein-Kovács Péter.
Elena Udrea construiește la Cluj 10.000 de apartamente
Elena Udrea și tatăl fetiței ei, Andrei Alexandrov, construiesc 10.000 de apartamente în Cluj. Potrivit unei informații obținută în exclusivitate de EvZ, de ieri cuplul Udrea-Alexandrov sunt parteneri în cel mai mare proiect de imobiliare din Cluj.
„Proprietarii Transilvania Smart City sunt 90% SC Realtopfarma SA, SC Chester SRL, SC Merlin Constructii SRL si SDC Imobiliare, fiind constructorul proiectului care deține și 1% din acesta. Finanțarea megaproiectului se face din surse proprii ale proprietarilor si din finanțări externe, mai multe fonduri mari de investiții de afară fiind implicate.
Unde apare interesul Elenei Udrea? Păi, acționarii lui Realtopfarma SA sunt 50% Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea și 50% soții Petrovan Mariana și Petrovan Gheorghe din Sighetul Marmației”, scriu cei de la Evenimentul Zilei.
Vezi aici Video cu noul cartier: