Updated on iunie 17, 2021 Un tânăr de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost prins în flagrant în timp ce ridica un colet în care se aflau 4 kilograme de cannabis, expediat din Spania.
Flagrantul a avut loc în data de 15 iunie, într-o stație peco din Cluj-Napoca.
„În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit un bagaj, în care se aflau 4 pachete vidate, ce conţineau o substanţă vegetală de culoare verde. În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de 4 kilograme de cannabis. De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un dispozitiv de mărunţit tip grinder, mai multe fragmente de cannabis sub formă de muguri, două telefoane mobile, două cartele telefonice şi 1.600 de euro”, se precizează în comunicatul Poliţiei.
Tânărul a fost condus la audieri şi ulterior reţinut pentru 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din cadrul DIICOT Bistriţa-Năsăud, acesta fiind cercetat pentru complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
În cursul zilei de miercuri, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, potrivit DIICOT.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.”