Updated on mai 30, 2021 Realizarea lotului 2 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda se face în ritm de melc. Deși atât autoritățile, cât și constructorul promit că vom circula neîntrerupt de la Cluj la Sibiu în acest an, realitatea din teren e alta.
Cele mai noi imagini din dronă publicate sâmbătă de utilizatorul Radu Ignat arată că, în continuare, pe cel mai lung tronson de autostradă în execuţie din România mai sunt zone unde se lucrează la terasamente şi pasaje (n.r pasajul Teiuş peste magistrala de cale faerată), dar şi segmente pe care nu s-a turnat nici măcar primul strat de asfalt din cele trei necesare.
Stadiul fizic al proiectului este 85%, iar cel financiar 75%. De altfel, potrivit surselor Economedia, capacitatea antreprenorului de a produce cantitatea zilnică de asfalt pentru aşternerea îmbrăcăminţii rutiere rămâne principala problemă pe şantier.
Practic, cele trei staţii de asfalt lucrează cu sincope şi nu pot asigura 3.000 de tone de asfalt pe zi, necesare pentru a asigura deschiderea şoselei de mare viteză (la începutul anului estimarea CNAIR era luna iunie, acum a prelugit pentru octombrie), transmite economedia.ro.
O altă problemă pe acest şantier este alunecarea de teren de la Oiejdea unde constructorul trebuie să execute soluţia tehnică de consolidare.
Contractul pentru proiectarea şi construirea lotului 2 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda a fost semnat în 2014 pentru 550 milioane lei, cu termen iniţial de finalizare octombrie 2018 şi amânat de mai multe ori, ultimul fiind decembrie 2021.