Cluj. Bulevardul 21 Decembrie, redus la o bandă: „A început nebunia!”

Updated on mai 23, 2021 Traficul din Cluj Napoca este dat peste cap de lucrările la Bulevardul 21 Decembrie. Mai mult, constructorul a redus acum circulația la o singură bandă, astfel că în zonă s-au format blocaje mari.

„A inceput nebunia. 21 Decembrie, redusa la o banda”, a scris un clujean pe grupul Info Trafic jud. Cluj.

Cluj. Bulevardul 21 Decembrie, redus la o bandă: "A început nebunia!" 1

„Dacă s-ar pune bine pe treaba noaptea asta ar putea sa termine d ela BRD pana la Regionala toate benzile. Dar de ce ar face-o? Un utilaj, 5 oameni, 3h de lucru…. 4 săptămâni de acu incolo”, a scris un alt clujean.

Lucrările în teren au început pe 15 martie și au ca termen de finalizare primăvara 2022. Săptămâna trecută au demarat lucrările de frezare a asfaltului de pe carosabil pe sectorul cuprins între strada Buftea și strada Constanța, cu excepția benzii dedicate transportului în comun pe direcția dinspre centru spre aeroport.

După finalizarea lucrărilor de frezare a asfaltului, în funcție de condițiile meteo, vor fi aplicate două straturi de asfalt: stratul de bază și stratul de legătură (binder), peste care vor fi aplicate marcaje galbene pe varianta definitivă de proiect, urmând ca stratul de uzură să fie aplicat ulterior.

Advertisements
error: Content is protected !!