Updated on mai 18, 2021 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, va găzdui în incinta secției în aer liber – Parcul Etnografic „Romulus Vuia” peste 60 de meșteri populari și producători agricoli care își vor expune produsele și își vor etala măiestria în confecționarea produselor tradiționale.
Evenimentul care se va derula sub forma unei piețe volante se va desfășura în perioada 21-23 mai a.c., între orele 10.00 – 18.00. Accesul publicului se va face pe poarta principală a muzeului în aer liber, contra cost, prețul biletului fiind cel practicat pentru vizitarea parcului.
Astfel, cei care vor trece pragul târgului vor putea admira și achiziționa costume populare tradiționale, ștergare, fețe de masă, obiecte de ceramică, din blană sau piele, podoabe din lemn sau os sculptat, mărgele, jucării, ouă încondeiate, și altele.
Totodată, producătorii agricoli vor încânta simțurile publicului cu legume și fructe, miere de albine, zacuscă, murături și siropuri, ciocolată, turtă dulce dar și pălincă și vin, toate produse tradițional, ca în casa bunicilor. Nu vor lipsi nici florile, aranjamentele florale, produse din lavandă, demonstrații la roata olarului, de pictură, ori cu croșeta.
Evenimentul este organizat de către Asociația Meșterilor Populari Clujeni în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei.