REVOLTĂ Organizatorii Untold anunță că festivalul NU va avea loc în această vară. Păcăliți de Guvern?

Updated on mai 17, 2021 Organizatorii Untold și Neversea au anunțat că va fi greu de crezut că cele două festivaluri vor avea loc în această vară, în condițiile în care autoritățile schimbă de pe o zi pe alta regulile privind organizarea evenimentelor.

Directorul de comunicare Untold și Neversea, Eduard Chereji, a precizat că normele de distanțare nu se pot aplică la cele două festivaluri de muzică, informează stiripesurse.ro.

REVOLTĂ Organizatorii Untold anunță că festivalul NU va avea loc în această vară. Păcăliți de Guvern? 1

„Suntem nemulţumiţi de faptul că am discutat cu autorităţile până acum, am fost în grupurile de lucru, am propus soluţii care se pretează industriei noastre şi iată că după toate aceste întâlniri am primit un set de norme şi de măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre, la evenimentele nimănui.

Noi am propus un set de norme care, odată aplicate, am transforma evenimentele în cele mai sigure locuri. Sper că autorităţile vor reveni asupra acestor norme, cu atât mai mult cu cât premierul României promitea că se va implica şi că vom avea o vară cu evenimente şi festivaluri.

Noi nu renunţăm, facem tot ce ţine de noi, dar sperăm ca şi dumnealui să-şi ţină promisiunea pe care a făcut-o”, a precizat directorul de comunicare Untold şi Neversea.

Advertisements
error: Content is protected !!