Clujenii de la Eurovision, băgați în carantină din cauza unui caz de COVID în hotel

Updated on mai 17, 2021 Delegația României la Eurovision a intrat în carantină după apariția unor cazuri Covid în hotelul în care este cazată.

În urma testărilor periodice care au loc la Rotterdam Ahoy, organizatorii au depistat cazuri de infectări în rândul delegaţiilor islandeză şi poloneză.

Clujenii de la Eurovision, băgați în carantină din cauza unui caz de COVID în hotel 1

Conform procedurilor EBU, toţi membrii delegaţiilor cazate în acelaşi hotel intră în izolare şi urmează să fie testaţi PCR.

Până în acest moment, membrii delegaţiei noastre au avut rezultate negative la toate testările impuse de organizatori de-a lungul primei săptămâni de la sosirea în Rotterdam.

România este reprezentată la concursul din acest an de Roxen, o cântăreață de 21 de ani din Cluj-Napoca, care va interpreta melodia „Amnesia”.

Concursul Eurovision, anulat anul trecut din cauza pandemiei, se desfășoară în Olanda, sub reguli stricte. Delegațiile sunt testate la fiecare 48 de ore, iar pe arena din Rotterdam vor avea voie doar 3.500 de spectatori, adică 20% din capacitatea normală.

Advertisements
error: Content is protected !!