Hornbach angajează 120 de persoane pentru noul magazin din Cluj Napoca

Updated on mai 13, 2021 Hornbach va inaugura în acest an al optulea magazin din România, în Cluj și a început procesul de recrutare.

Compania va angaja 120 de persoane pe poziții precum șefi de raion, lucrători comerciali, lucrători recepție marfă, șoferi și casieri.

Hornbach angajează 120 de persoane pentru noul magazin din Cluj Napoca 1

Procesul de recrutare este realizat direct prin resurse interne. Candidații parcurg un preinterviu telefonic și trei interviuri față în față. Conform companiei, candidatul ideal este comunicativ, deschis și devotat, implicat în interacțiunea cu clienții.

Odată recrutați, noii angajați trec printr-un amplu proces de instruire. Printre cele mai importante cursuri pe care le urmează orice salariat Hornbach înainte de a prelua atribuțiile fișei de post se numără școlarizările specifice, cum sunt cele în domeniul acvaristicii, al plantelor, cursuri pentru obținerea autorizației de conducere a motostivuitorului, precum și orientare în ceea ce privește procesul de furnizare și comercializare a produselor marcă Hornbach și referitoare la gestionarea și încasarea mărfii. La acestea se adaugă școlarizările standard, precum cele în domeniul vânzării și cele privind procesele specifice Hornbach.

Fiecare tip de training este alcătuit dintr-o parte teoretică și una practică, cea din urmă vizând exerciții pe tema respectivă, sesiuni de practică în magazin, dar și jocuri de rol finalizate cu un feedback din partea trainerilor. În plus, la finalul fiecărei săptămâni de școlarizare are loc o testare prin care se verifică nivelul de cunoștințe acumulat, stabilind astfel punctele-cheie care necesită clarificări, scrie financialintelligence.ro.

Angajații beneficiază și de programe de dezvoltare profesională, prin care se urmărește amplificarea abilităților de leadership, comunicare, organizare, iar în cazurile în care intervin dorința și potențialul unei promovări, Hornbach oferă și un program de evoluție în carieră.

În acest moment, concernul Hornbach deține 161 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit și magazine online, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 7 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara, Sibiu și Oradea).

Advertisements
error: Content is protected !!