Updated on mai 10, 2021 Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, organizează, în perioada 14-17 mai, Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj!
Timp de trei zile, non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca cu vârsta de peste 16 ani, dar și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu serul Pfizer-BioNTech, fără programare, în cadrul centrului de vaccinare care va fi amenajat la Sala Polivalentă BT Arena.
„In 14 – 15 – 16 mai organizam Maratonul Vaccinarii. Inca de pe acum ii rog pe clujeni sa se gandeasca si sa participe la aceasta oportunitate de imunizare de la Sala Polivalenta.
Vineri, sambata, duminica, zi si noapte, oricine se prezinta acolo, doar pe baza buletinului, este vaccinat. Vor fi foarte multe fluxuri, nu se va sta la coada. Cu alte cuvinte, oamenii au ocazia sa refaca terenul pierdut daca nu s-au vaccinat pana in momentul de fata. Aceasta vaccinare va fi cheia revenirii la normalitate”, a declarat primarul Emil Boc, citat de Radio Cluj.
“Imunizarea prin vaccinare salvează milioane de vieţi în fiecare an şi este recunoscută pe scară largă drept una dintre cele mai reuşite măsuri de prevenţie pentru păstrarea sănătăţii. Cu atât mai mult, în aceste vremuri complicate, noi, în calitate de promotori ai sănătății, ne considerăm responsabili de informarea corectă și mijlocirea accesului populației la vaccinul anti COVID-19.
Prin acest maraton, vom putea veni în sprijinul populației care își dorește să revină la viața de dinainte de pandemie și, totodată, îi vom putea mobiliza pe cei indeciși și le vom oferi acces celor care nu au avut posibilitatea să se programeze prin metodele puse la dispoziție până acum”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Pe lângă instituțiile administrative locale și județene, parteneri în această inițiativă vor mai fi și spitalele universitare din Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor Cluj și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Cluj.
“Fiind un eveniment de mare anvergură, în care se vor investi resurse umane, materiale și logistice însemnate, ne bucurăm de susținerea oferită de autoritățile locale și județene și orice formă de sprijin va fi bine-venită și foarte apreciată. Sperăm că astfel vom putea oferi un exemplu și pentru alte orașe din țară și vom contribui cu succes la stoparea pandemiei care ne-a afectat viețile de mai bine de un an de zile”, a mai precizat rectorul UMF “Iuliu Hațieganu”.