Ciocolată cu lavandă de la Cluj

Updated on aprilie 19, 2021 Doi antreprenori clujeni, Anamaria German, producător de ulei de lavandă, fotomodel și vlogger, și Dinu Criste, fabricant local de ciocolată, s-au asociat pentru a crea un produs special, ciocolată cu lavandă.

„Am început de la banalii săculeţi de lavandă şi am ajuns undeva la 15 produse astăzi, iar printre ele se numără şi ciocolata belgiană cu ulei esenţial de lavandă la care lucrez în colaborare cu un preot din Cluj, el face ciocolată artizanală şi printre sortimentele pe care le face a introdus şi lavandă, iar eu mă ocup să o promovez pe cea cu lavandă“, a declarat Ana Maria German pentru Ziarul Financiar.

Ciocolată cu lavandă de la Cluj 1

Ea precizează faptul că cei care au cumpărat ciocolata cu lavandă au fost plăcut surprinşi de produs. În prezent, sub brandul Lavandă din Dumbravă există două tipuri de produse alimentare şi anume ciocolata cu ulei esenţial, care are un preţ de 20 de lei, şi o cutie cu 16 praline artizanale cu lavandă, care costă 100 lei.

În ceea ce priveşte lansarea unor noi produse cu lavandă, Ana Maria German spune că urmează să scoată încă trei produse sub brandul Lavandă din Dumbravă.

„Zilele trecute am scos un produs nou, e vorba de un unguent reparator din gălbenele cu ulei esenţial din lavandă, eu sunt genul care nu stagnează prea mult, deci trebuie să mă reinventez şi am ajuns într-un timp destul de scurt să am atâtea produse cu şi din lavandă, nu mă opresc aici“.

Pandemia a avut un impact negativ asupra businessului, multe dintre produsele Lavandă din Dumbravă fiind vândute la târguri şi diverse festivaluri. În această perioadă, numărul comenzilor este mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Advertisements
error: Content is protected !!