Updated on aprilie 15, 2021 Noi detalii privind metroul clujean ies la iveală. Din câte se pare, în zona Floreștiului acesta va fi de suprafață, un fel de „tramvai” cum l-au numit unii.
Mathias Rex a scris: „Spoiler alert. Metroul Napocan o să fie un tramvai. Cât o să fie. Dacă o să fie.
Azi a ieșit la iveală pe media9 o bucățică din traiectoria proiectată a „metroului”. Am suprapus-o peste google maps, și iată, s-a confirmat tot ce am prevestit acum o lună. Metroul Napocan o să pornească de undeva din Florești (la sud de temeteu), o să se fofileze sub deal, va trece prin spate la cazarmă, apoi în spate la Vivo, și o să se oprească în Mănăștur, pe la intrarea în Sfântu Ion. Atât. Poa’ să fie planurile desenate până-n pește, că tot numai atât o să fie.
Și, cum am scris-o: o să fie total suprateran. Fără săpături. Practic, o să fie un tramvai. Că o să fie planuri SF (a se citi science fiction) până-n Apahida, sigur că da. Dar realizarea, nici vorbă. Aia, poate, prin Florești.
Asta dacă o să fie. Că USR, partidul ministrului Drulă – cel care dă cu bota pe proiectele PNRR – zilele astea nu e tocmai prieten cu PNL. Mai sunt două săptămâni până la depunere, și proiectul, așa cum am mai scris-o de multe ori, are nevoie de bunăvoință politică extremă ca să ia o notă de trecere. Că stă exclusiv în Promisiunile Politice ale Primarului că „se” va Face măcar un Tronsonel-două.
În încheiere, internalizați propoziția: în realitate, Metroul Cluj-Napocan o să fie de fapt Tramvaiu’ Floreștiului. Și nu, nu o să rezolve deloc problemele de trafic ale urbei. A, ba da. Peste vreo 30 ani. Dar atunci deja tot Municipiul o să fie pe taxiuri zburătoare, că am auzit-o deja și pe asta, ghici tot de la cine. Popcorn!”
Și deputatul Emanuel Ungureanu a comentat acest aspect: „Deci practic Boc vorbește despre extinderea liniei de tramvai spre Florești, nici vorbă de metrou.
Exact ce am propus eu în campania de la localele de anul trecut.”