Rareș Bogdan: M-am cam săturat de Raed Arafat. El, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu să ne dea explicații că n-au ajuns la putere că i-au pus părinții lor

Updated on aprilie 11, 2021 Se tulbură apele în coaliția de guvernare. Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a lansat un atac deschis, sâmbătă seară, la Raed Arafat, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu, cerând ca aceștia să dea explicații pentru situația de la Spitalul Foișor.

​„Nu știu ce vor face colegii mei, dar eu cer ca domnul Raed Arafat, de care sincer m-am cam săturat, nu există oameni de neînlocuit, să ne dea răspunsuri. Nicușor Dan a venit la putere ca să conducă Bucureștiul, deoarece PNL i-a retras pe Rareș Bogdan, pe Violeta Alexandru și pe Ludovic Orban de la a candida.

Rareș Bogdan: M-am cam săturat de Raed Arafat. El, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu să ne dea explicații că n-au ajuns la putere că i-au pus părinții lor 1

De asemenea, USR-PLUS l-a retras pe Vlad Voiculescu, așa că Nicușor Dan trebuie să ne explice care a fost comunicarea dintre el și Spitalul Foișor. Vlad Voiculescu trebuie să ne explice exact ce s-a întâmplat și de ce s-a ajuns la această situație, iar Raed Arafat să dea răspunsuri în fața lui Lucian Bode, Florin Cîțu și a noastră ca lideri ai coaliției.

Raed Arafat nu stă la putere pentru că e Raed Arafat, stă pentru că PNL, USR-PLUS și UDMR îl ține la putere, ca să fie clar. Nu poate să lase capul în pământ, să se ascundă, și trebuie să vină în fața coaliției și să îmi dea răspunsuri. Cu mine nu se va juca.

Așa cum am ieșit în stradă în urmă cu 9 ani, pentru Raed Arafat, de data asta ies în stradă, dacă e cazul, pentru a-i spune să îmi dea răspunsuri, nu mai merge”, a spus Rareș Bogdan într-o intervenție la România TV, potrivit hotnews.

Advertisements
error: Content is protected !!