Updated on ianuarie 24, 2021 Cei doi șoferi care au făcut scandal în Mărăști au fost amendați de polițiști cu câte 1.000 de lei. Între cei doi șoferi a izbucnit un scandal, după o tamponare ușoară.
Aceștia au început să se certe chiar în momentul în care în zonă trecea un echipaj al poliției locale. La fața locului au venit pe urmă mai multe echipaje.
”În cursul serii de ieri, pe Bulevardul 21 Decembrie din municipiul Cluj-Napoca, în urma unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, doi conducători ar fi coborât din autoturisme, adresându-și cuvinte și gesturi jignitoare.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție ajunși la fața locului, au aplicat sancțiuni la Legea 61/1991 pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, precum și în conformitate cu Legea 55/2020 pentru nerespectarea prevederilor privind obligativitatea purtării măștii de protecție.
Vezi video aici.
Astfel, fiecare persoană a fost amendată cu suma de 1.000 de lei”