În județul Cluj nu se mai fac programări pentru vaccinarea anti-Covid. Nu mai sunt doze disponibile

Updated on ianuarie 20, 2021 În Cluj, dar și în alte 30 de județe din țară, nu se mai fac programări pentru vaccinarea anti-COVID pentru că sa ajuns la capacitatea maximă, în raport cu numărul dozelor disponibile la acest moment și cu calendarul de livrare estimat pentru perioada următoare.

”Reamintim faptul că, în conformitate cu Strategia națională de vaccinare și cu recomandările ferme ale Agenției Europene a Medicamentului, repartizarea dozelor către centrele de vaccinare se face pentru asigurarea primei administrări și, în mod obligatoriu, a rapelului.

În județul Cluj nu se mai fac programări pentru vaccinarea anti-Covid. Nu mai sunt doze disponibile 1

Potrivit situației raportate la ora 14:00, erau în continuare disponibile programări în județele Alba, Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți și Suceava, conform datelor din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și preluate de platforma informatică de programare dezvoltată de STS”, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Datele raportate sunt în dinamică și există posibilitatea ca, la ora difuzării comunicatului, situația să fie diferită.

Având în vedere calendarul estimat de livrare a dozelor de vaccin, CNCAV a solicitat STS actualizarea platformei de programare pentru a putea permite continuarea programărilor persoanelor din etapele I si II, începând cu 1 martie, în centrele de vaccinare deja existente.

Totodată, în scurt timp, vor fi deschise noi centre de vaccinare la nivelul fiecărui județ, care vor permite programări și pentru date mai apropiate, începând cu data de 8 februarie.

Campania de vaccinare continuă conform planificării, asigurând zilnic rapelul pentru persoanele deja vaccinate cu prima doza, cât și vaccinarea persoanelor nou programate.

Advertisements
error: Content is protected !!