Updated on noiembrie 23, 2020 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă, pentru al cincilea an consecutiv, prima poziție în țară în Metarankingul Universitar-2020, dat publicități de Asociația Ad Astra a Cercetătorilor din România, care stabileşte ierarhia universităţilor din România în funcţie de performanţele academice din rankingurile internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior.
Potrivit documentului realizat de Asociația Ad Astra, doar 28 de universități publice dintre cele 97 de universități din România sunt vizibile pe plan internațional, numărul acestora fiind în scădere față de anul 2019 (30), dar mai ridicat decât în anii 2018 – 26 de universități cu vizibilitate internațională, 2017 – 23 de universități, respectiv 2016 – 20 de universități vizibile pe plan internațional.
„Universitățile din România ocupă diverse poziții în rankingurile academice internaționale ale universităților. Existând unele fluctuații de la ranking la ranking, Metarankingul Universitar este necesar pentru a arăta concluzia mai stabilă derivată din agregarea acestor rankinguri individuale. Sigur că mă bucur că UBB ocupă prima poziție în țară, iată, în al cincilea an consecutiv! Și felicit comunitatea noastră academică! Dar să nu ne amăgim nici noi, nici celelalte universități incluse în Metarankingul Universitar. Dacă nu se implementează rapid în țară politici academice care să susțină competitivitatea academică, universitățile românești vor regresa inevitabil și se vor întâlni în cel mai bun caz în zona mediocrității, cu impact negativ pentru competitivitatea țării și bunăstarea oamenilor”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Metarankingul Universitar a fost inițiat în anul 2016 de către Ministerul Educației și Cercetării, fiind continuat apoi, în 2017/2018/2019/2020, de Asociația Ad Astra a Cercetătorilor din România. Metarankingul Universitar combină, după o metodologie riguroasă certificată internațional în 2016, rankingurile internaționale majore ale universităților, cu focalizare pe cele academice, recunoscute de IREG Observatory.