Cluj. Poliția Locală: Majoritatea mașinilor ridicate aparţin studenţilor care au venit cu obiceiuri din alte zone

(Last Updated On: February 12, 2020)

7.700 de autovehicule au fost ridicate anul trecut de Poliția Locală. Dintre acestea jumătate sunt din alte județe, iar majoritatea aparțin studenților.

„Anul trecut am ridicat 7.700 de autoturisme, dintre care jumătate din alte judeţe, iar din acestea majoritatea aparţineau studenţilor care au venit în Cluj cu obiceiuri din alte zone. Atunci, sigur că trebuie să îi disciplinăm şi să aplicăm legea, până la urmă”, a declarat Marcel Bonţinean, șeful Poliției Locale, citat de Ziua de Cluj.

Cluj. Poliția Locală: Majoritatea mașinilor ridicate aparţin studenţilor care au venit cu obiceiuri din alte zone 1

Pentru a evita asemenea situaţii neplăcute, şeful Poliţiei Locale le recomandă studenţilor să folosească alte mijloace de transport în municipiul Cluj-Napoca.

“În momentul în care umbli toată ziua să îţi cauţi un loc de parcare, plăteşti o amendă sau îţi este ridicată maşina şi mai plăteşti şi acolo, nu cred că e convenabil. Studenţii reprezintă un lucru important pentru municipalitate şi pentru oraş în sine, dar trebuie să respectăm regulile”, a mai spus Bonţidean.