(Last Updated On: September 16, 2019)

Adrian Papahagi face o comparație personală între o școală din Cluj și una din Bruuxelles. Sora sa s-a reîntors la Cluj cu soțul belgian și cei doi copii, după mulți ani de stat în Bruxelles.

Adrian Papahagi: „M-am gândit să mai întrerup puțin lamentația națională despre cât de proaste sunt toate în România și cât de jos e școala românescă.

Iată cum a decurs prima săptămână de școală în România a nepoțeilor mei (clasa I și a VI-a la o școală din cartierul Gheorgheni, Cluj), comparată cu experiența de la școala (foarte bună, altminteri) Aurore-Catteau din Ixelles (cartier bun din Bruxelles).

Școală Cluj vs Bruxelles. Adrian Papahagi: „Familia mea belgiană este fericită la Cluj. Iată cum a decurs prima săptămână de școală în România a nepoțeilor mei (clasa I și a VI-a la o școală din cartierul Gheorgheni), comparată cu experiența de la școala (foarte bună, altminteri) Aurore-Catteau din Ixelles (cartier bun din Bruxelles) ...” 1

La matematică și fizică (cl. VI), nivelul este mult peste cel belgian. Profesoara de matematică îl scoate pe Alexandru câte un sfert de ceas din ora de franceză și îi explică noțiuni noi pentru el (ridicare la putere, perioadă etc.).

Profesorul de franceză, văzând că are un nativ în clasă, îi dă exerciții, lecturi și compuneri mai complicate. Nu-i strică nici ora de franceză: încă are nevoie să învețe cum se cuvine ortografia complicată a acestei limbi.

În Belgia, nu se studia engleza până la acest nivel (e adevărat că elevii francofoni învățau, fără mare entuziasm și succes, neerlandeza), deci Alexandru va trebui să galopeze pentru a recupera.

La română, au citit din prima oră un text literar (Sorescu) – în Belgia, studia limba maternă (mă rog, paternă), franceza, fără să recurgă la literatură.

Au primit manuale, școala arată bine, colegii sunt simpatici. Sora mea îmi spune că, la Bruxelles, se practicau două sporturi în pauze: fotbalul și bătaia; aici, copiii s-au jucat pentru prima dată v-ați ascunselea, flori, fete sau băieți și alte jocuri simpatice – sunt nostalgic!

Micuța Cati buchisește încă în clasa I, deci nu am ce să vă raportez decât că învățătoarea e tânără, drăguță și o pupă zilnic.

La Bruxelles, copiii erau triști când veneau de la școală. Aici, sunt “radioși”, ca să o citez pe sora mea.

Mai pune la asta și festivalul WonderPuck, care i-a încântat în acest week-end pe străzile Clujului: familia mea belgiană este fericită la Cluj.

Sigur, e o experiență personală. Sunt și multe care ne revoltă; le cunoaștem, le deplângem zilnic, ne amărâm cu ele, ne luptăm cu ele și uneori le mai și îndreptăm.

PS: Între timp, Daniel David a organizat la UBB un congres de primă mână, cu mari savanți din SUA și din lumea întreagă (http://www.rebt2019.org/rebt2019/index.php). Eu însumi pregătesc pentru octombrie o conferință cu medieviști de vârf de la Cambridge, UCL și de la diverse universități americane, iar anul acesta mi-au apărut articole în reviste far ale specialității mele, The Library, la Oxford UP și Catholic Historical Review, la Catholic University of America-Washington.

Unii se lamentează că nimic nu funcționează, alții încearcă să facă ceva, în ciuda imposturii și a relativei precarități și, cum, necum, școlesc copiii și studenții acestei țări, iar pe cei mai buni îi pregătesc la un nivel care le permite să fie admiși și apreciați peste tot în lume, de la Harvard și MIT la Oxford și Imperial, și de la LMU la Sorbona.

În fine, doar UBB Cluj școlește azi mai mulți tineri decât educau toate universitățile din Germania prin 1850, când noi nu aveam universități. Acesta e saltul istoric pe care l-am făcut.

Din România nu doar se pleacă. Sora mea, care a trăit unsprezece ani la Roma și tot atâția la Bruxelles, a revenit în patrie, alături de soțul ei belgian (care vorbește perfect limba noastră) și de adorabilii mei nepoței, de azi școlari clujeni. Sunt încântați de cartierul verde, de școala apropiată și bună, de puzderia de magazine care nu închid la ora 6pm, de vremea frumoasă, și preferă multiculturalismul din Cluj celui din Bruxelles.”.