(Last Updated On: September 17, 2019)

Scandalul de la lacul Tarnița continuă. Prefectura a cerut Hidroelectrica să întocmească un regulament de navigație. Încă nu se știe ce cuprinde acest regulament, cine va avea voie să se dea cu barca în continuare. Se zvonește că navigația va fi interzisă prin acest regulament.

„Prefectul Ioan Cherecheș a solicitat Hidroelectrica, să elaboreze un regulament de navigație pentru lacul de acumulare Tarnița. Propunerea de regulament a fost întocmită și urmează să fie trimisă spre avizare către Autoritatea Navală Română – Oficiul de Căpitanie Dej și mai apoi spre publicare în Monitorul Oficial.

Cluj. Navigația pe lacul Tarnița, interzisă? Prefectul, ordin către Hidroelectrica 1

Instituția Prefectului – Județul Cluj va coordona în continuare toate activitățile întreprinse de instituțiile abilitate în vederea rezolvării rapide și eficiente a acestei probleme importante pentru clujeni”, se arată într-un comunicat trimis de prefectură, prezentat de Citynews.

Potrivit unui comunicat transmis recent de IPJ Cluj, în perioada 14-15 septembrie au fost verificate un număr de 6 ambarcaţiuni, fiind legitimate 17 persoane. De asemenea au fost întocmite 9 note de constatare în conformitate cu prevederile Legii 107/1996 – Legea apelor, respectiv pentru executarea sau punerea în funcţiune de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele, precum şi modificarea sau extinderea acestora, fără aviz sau autorizaţie ori fără respectarea avizului ori a autorizaţiei de gospodărire a apelor.